Video „Metroul a plecat din gară, dar drumul e complicat”. Ce spune Emil Boc despre stadiul lucrărilor și contractul de finanțare

„Metroul a plecat din gară, dar drumul e complicat”. Ce spune Emil Boc despre stadiul lucrărilor și contractul de finanțare

Primarul Emil Boc a oferit detalii privind stadiul lucrărilor la metroul din Cluj-Napoca, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit acestuia, proiectul se află în faza de proiectare, fiind deja semnat contractul de finanțare cu statul român.

„Cea mai complicată etapă este proiectarea, poate chiar mai grea decât lucrările subterane, pentru că odată ce intri în subteran înseamnă că toate problemele au fost deja anticipate prin studiile geotehnice și analizele preliminare”, a explicat primarul.

El a subliniat că proiectele de metrou implică dificultăți complexe: „La noi, fie a căzut un deal la 100 de metri distanță și a trebuit să pui peste 94 de piloni forați, fie ai probleme cu pânza freatică. Dar aceste provocări există în orice țară în care se construiește metrou.”

Primarul a reiterat că finanțarea este asigurată prin alocările anuale din bugetul guvernamental pentru ca lucrările să progreseze constant.

„E important că acest proiect este plecat din gară. Așa cum am mai precizat pentru cei care mai spun că nu are, are contract de finanțare semnat, în vigoare și valabil”, a adăugat Boc.

Durata contractuală a proiectului a fost majorată de la 96 de luni (8 ani) la 108 luni (9 ani), în baza Ordinului Administrativ nr. 1/2024 emis de beneficiar. Termenul de punere finalizare anul 2031. Magistrala va avea 21 de km lungime, 19 stații subterane, un depou subteran, iar valoarea proiectului este de peste 2 miliarde de euro.

Comenteaza