"Mica Unire" costă la Cluj 240.000 lei. Mai mult de jumătate din buget merge pe onorariul, transportul, cazarea şi masa artiștilor

"Mica Unire" costă la Cluj 240.000 lei. Mai mult de jumătate din buget merge pe onorariul, transportul, cazarea şi masa artiștilor
| Foto: facebook.com/PrimariaClujNapocaRomania

Consilierii locali sunt chemați în ședință extraordinară să aprobe alocarea sumei de 240.000 lei pentru organizarea evenimentului „24 Ianuarie 2024 – Ziua Unirii Principatelor Române”.

Consiliul Local se întrunește marți, 9 ianuarie, într-o ședință extraordinară care se va desfășura online. Pe ordinea de zi se află trei proiecte de hotărâre, printre care și cel privind "alocarea de la bugetul local a sumei de 240.000 lei, pentru organizarea evenimentului «24 Ianuarie 2024 – Ziua Unirii Principatelor Române», cu sprijinul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca."

„Ziua Unirii Principatelor Române” sau „Mica Unire” este sărbătorită anual la data de 24 ianuarie.

În referatul de aprobare a proiectului de HCL, semnat de primarul Emil Boc, se arată că "manifestările dedicate „Micii Uniri” nu se limitează doar la evocarea trecutului, ci servesc și ca o oportunitate de a sublinia rolul esenţial al Unirii Principatelor Române în procesul de formare al statului naţional unitar român de la 1 decembrie 1918. Prin manifestările oficiale, solemne și culturale, se accentuează importanța evenimentelor care au contribuit la consolidarea identităţii naţionale şi la conturarea traseului istoric al României".

Cum justifică angajații primăriei cheltuirea celor 240.000 de lei

În raportul de specialitate prin care se justifică alocarea celor 240.000 de lei pentru sărbătorirea "Micii Uniri", semnat de șefii Direcției Evenimente Publice, a Direcției Economice și a Direcției Juridice din Primăria Cluj-Napoca, se subliniază că municipiul "a devenit unul din cele mai importante oraşe din Europa în ceea ce privește vitalitatea culturală datorită unor evenimente de talie intemaţională precum: TIFF, Untold, SportsFestival, Jazz in the Park, Opera Aperta, Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, Zilele Culturale Maghiare, dar şi datorită altor evenimente cultural-artistice renumite. Primăria şi Consiliul local al municipiul Cluj-Napoca organizează de asemenea anual o serie de evenimente de tradiţie pentru clujeni şi turişti deopotrivă: Ziua Unirii Principatelor Române, Zilele Clujului, Ziua Naţională a României, Revelion etc., reușind astfel să oferim cu fiecare ocazie o experiență unică, adaptată specificului evenimentului".

"În 2024 sărbătorim 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. Propunem să celebrăm acest eveniment printr-o serie de momente artistice, dar şi un spectacol de artificii", mai scrie în raportul de specialitate consultat de ZIUA de CLUJ.

Conform  documentului, cei 240.000 de lei vor fi cheltuiți astfel:

  • cheltuieli legate de prestațiile artiştilor (onorariul, transportul, cazarea şi masa acestora) - 125.000 lei
  • costurile pentru scenă, led, sonorizare şi lumini - 45.000 lei
  • spectacol de artificii - 60.000 lei
  • promovarea evenimentelor - 10.000 lei

"Având în vedere faptul că pregătirea evenimentului necesită o perioadă de aproximativ zece zile lucrătoare, se justifică urgenţa, respectiv se impune introducerea pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului local a prezentului proiect de hotărâre", mai subliniază semnatarii raportului de specialitate.

Peste 10.000 de persoane au participat la evenimentele de "Mica Unire" de la Cluj-Napoca

Anul trecut, evenimentele de la Cluj-Napoca organizate cu ocazia "Zilei Unirii Principatelor Române" au costat 220.000 de lei din bugetul local al orașului, eveniment la care au participat peste 10.000 de clujeni.

În 2023, ziua de 24 ianuarie a început la Cluj cu o ceremonie militară desfășurată la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la finalul căreia clujenii „au dat mână cu mână” și au dansat Hora Unirii. 

Evenimentele au continuat în Piața Unirii, unde artiști îndrăgiți de muzică populară au venit în fața publicului pentru a oferi un regal folcloric de excepție: Mariana Gabrian Sfechiș, Suzana și Daciana Vlad, Narcisa și Ana Georgeta Balla, Ovidiu Purdea Someș, Maria Golban Șomlea, Sava Negrean Brudașcu, Maria Lobonț, Lucia Potra, Ana Ilca Mureșan, Cristian Totpati, Mihaela Grindean, Ansamblul folcloric Românașul, Ansamblul folcloric Mărțișorul, Aurel Tămaș și Orchestra Regal Transilvan.

După spectacolul folcloric, trupa Semnal M a susținut un concert pe scena din inima Clujului. Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol de artificii și cu Hora Unirii.

Comenteaza