Microbuze noi pentru şcolile din judeţ

Microbuze noi pentru şcolile din judeţ
24 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ vor primi în viitorul apropiat microbuze noi, în vederea asigurării transportului şcolar, anunţă reprezentanţii prefecturii Cluj.

"În urma transmiterii către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitărilor centralizate de Instituţia Prefectului - Judeţul Cluj cu privire la necesarul de microbuze pentru unităţile de învaţământ din mediul rural şi urban, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a primit marţi, 21 iulie, înştiinţarea cu privire la emiterea ordinului comun MDRAP/MECS pentru repartizarea acestor mijloace de transport judeţului Cluj", se arată într-un comunicat remis marţi după-masa.

Astfel, în perioada imediat următoare mai multe şcoli din 24 de unităţi administrativ-teritoriale vor fi dotate cu microbuze de 16+1 locuri. 

Acestea vor merge către oraşul Huedin, municipiile Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Dej şi Turda şi către comunele Băişoara, Beliş, Borşa, Chinteni, Ciurila, Izvoru Crişului, Măguri-Răcătău, Mica, Mociu, Moldoveneşti, Petreştii de Jos, Ploscoş, Recea-Cristur, Sâncraiu, Sănduleşti, Săvădisla, Unguraş, Valea Ierii şi Viişoara.

Până în prezent, prin proiectul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice au fost repartizate şi predate unităţilor de învăţământ din judeţ un număr de 21 microbuze.

Comenteaza