Mii de clujeni s-au aliat împotriva CTP. „Inamicii” sunt deconspiraţi pe Facebook

Mii de clujeni s-au aliat împotriva CTP. „Inamicii” sunt deconspiraţi pe Facebook
Clujenii au descoperit o metodă inedită prin care se feresc de controlorii din autobuze. După metoda şoferilor care fac front comun pentru a scăpa de radare, cei care circulă cu mijloacele de transport ale Companiei de Transport Public (CTP) s-au aliat pentru a scăpa de controlori. Câţiva clujeni inspiraţi au găsit reţeta care îi fereşte de amenzi.

Tinerii clujeni au fost inventivi şi au înfiinţat un grup pe Facebook, unde se anunţă unii pe alţii, în timp real, de prezenţa "boacterilor", aşa cum îi numesc ei, în autobuze, tramvaie sau troleibuze. Grupul de pe reţeaua de socializare a ajuns să aibă aproape 5.000 de membri, care urmăresc zi de zi şi aşteaptă unda verde pentru a călători gratuit.

Grupul a fost înfiinţat de aproape un an, iar de atunci, în fiecare zi, clujenii se avertizează reciproc despre prezenţa controlorilor din mijloacele de transport în comun. În acest mod, sute de clujeni scapă zilnic fără să îşi achiziţioneze bilete sau abonamente.

"Am creat acest grup prin care se anunță, în timp real, despre prezența controlorilor RATUC în toate autobuzele care circulă prin oraș. Asta pentru cei care nu au abonament sau bilet și nu doresc să ia amendă", scrie pe facebook iniţiatorul ideii.

Tinerii care au aderat în grupul de pe reţeaua de socializare postează zeci de mesaje de avertisment zilnic, prin care anunţă fiecare controlor pe care îl observă în trafic. Comentariile lor conţin mesaje cu descrierea personajelor vizate, cu detalii despre aspectul şi îmbrăcămintea acestuia, pentru a fi uşor de recunoscut.

"Inamicii" sunt deja reperaţi uşor de călători, iar în câteva secunde alarma este dată pe grup. Iată câteva dintre mesajele postate de utilizatori:

"Doi indivizi la Regională în direcţia P-ţa Mărăşti. Unu e în cămaşă cu carouri, celalalt într-un tricou gri" 

"M-au prins 2 în Cipariu, unu gras, cu ochelari îmbrăcat în negru şi unu mai puţin gras cu tricou albastru.S-au amestecat printre călători!"

"Unu cu ochelari şi încă unu în staţie în Observator lângă cantină", "Doi indivizi la Regională în direcţia P-ţa Mărăşti. Unu e în cămaşă cu carouri, celalalt într-un tricou gri"

 "Încă 2 inamici în Floreşti pe M22"

La Cluj-Napoca, pentru un bilet cu două călătorii, clujenii scot din buzunar 4 lei. De asemenea, din luna iunie a acestui ani, aceştia au posibilitatea de a achiziţiona bilete de autobuz prin SMS.

Contactaţi de Ziua de Cluj, reprezentanţii Companiei de Transport Public (CTP) Cluj Napoca au declarat că nu cunoşteau această situaţie, motivând că probabil clujenii au o anumită reţinere faţă de controale. "Probabil în mintea oamenilor apare ideea de control. Lumea nu iubeşte controlorii, de orice fel ar fi ei, şi îi evită. Totuşi, nu mi se pare normal ca un călător să îl anunţe pe altul să se ferească de controlor. Este o imagine negativă de comportament şi nu vreau să comentez mai multe", a declarat Liviu Neag, directorul CTP Cluj-Napoca.

O amendă îi costă pe clujeni până la 150 de lei. Dacă achită controlorilor, pe loc, valoarea unui bilet de suprataxă, clujenii scapă cu achitarea sumei 35 de lei, iar dacă aceştia nu dispun pe loc de banii necesari acestei taxe, li se întocmeşte un proces verbal care îi obligă să achite între 100 şi 150 lei. Dacă se grăbesc cu achitarea amenzii, clujenii plătesc jumătate din minimul amenzii contravenţionale, 50 de lei.

Chiar dacă ideea năstruşnică a clujenilor pare a nu avea repercusiuni prea mari, un simplu calcul ne demonstrează că sumele pierdute în acest fel de CTP ar putea fi enorme.

300.000 de lei

- echivalentul a peste 68.000 de euro ar obţine în plus Compania de Transport, în cazul în care cei 5.000 de membri ar achiziţiona lunar numai 15 bilete în valoare de 4 lei sau un abonament în valoare de 60 de lei.

Calculul pe an duce la sume ameţitoare, care s-ar putea investi în infrastructură. Asta în condiţiile în care profitul brut al companiei este, an de an, foarte mic. De exemplu, potrivit bilanţului din 2012, CTP (RATUC la acea vreme) a avut venituri totale de peste 105.326.000 lei şi cheltuieli totale de 105.288.000, rezultând un profit brut de numai 38.000 de lei.

Comenteaza