Ce spune Ministrul Mediului despre comuna din Cluj, care vrea excluderea din zona protejată a Parcul Național Apuseni
- Scris de Nicu Mitrea
- 21 Mar 2023, 17:35
- Administraţie
- Ascultă știrea
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a discutat, într-o conferință de presă la Cluj-Napoca, despre inițiativa primarului din Beliș de a scoate comuna din aria protejată a Parcului Național Apuseni.
Totul a început când primarul Viorel Matiș a inițiat o propunere de a scoate comuna din zona de protecție, pe motiv că îngreunează dezvoltarea comunității. Edilul a organizat un referendum pe această temă.
Întrebat dacă este posibil ca o comună să iasă dintr-o arie protejată a unui parc național, ministrul Tánczos Barna a răspuns: „Comuna în sine nu este protejată, este protejată biodiversitatea, speciile și habitatele valoroase. Ieșirea dintr-un parc național nu se poate face prin referendum. Dezvoltarea nu este interzisă. În toate parcurile naționale există zone de dezvoltare durabilă unde se pot face investiții. Planul de management al parcului trebuie analizat cu multă atenție astfel încât să se păstreze acel echilibru de protecție al naturii și de dezvoltare a comunității”.
De asemenea, ministrul crede că acolo se poate găsi un echilibru prin planul de management care să delimiteze acele zone unde se fac dezvoltări, construcții și investiții, astfel încât să se creeze locuri pentru comunitatea din acele zone și, totodată, natura să fie protejată.
„Nu trebuie eliminat omul din Parcul Național, trebuie găsit acel echilibru care oferă omului posibilitatea de dezvoltare în sec. XXI, iar mediul înconjurător să fie în continuare protejat”, a continuat ministrul Tánczos Barna.
Aproape toată suprafața comunei Beliș se află în zona de protecție. Potrivit unui articol PressOne, comuna se confruntă cu diferite probleme, iar sufocarea cu o mulțime de gunoaie se numără printre acestea. Pe cealaltă parte, ea face parte dintr-o zonă cu potențial turistic foarte mare - Lacul Beliș-Fântânele, iar la capitolul acesta interesul public întră în conflict cu interesele privaților.
Oamenii care dețin imobile în zonă vor să le vândă la prețuri mari celor interesați să construiască pensiuni sau cabane, iar administrația Parcului Național Apuseni se opune acestor practici pentru a păstra intacte cât mai multe zone, potrivit aceluiași articol.