”Noi vrem pământ”. Primăria cere teren pentru supralărgirea a două străzi

”Noi vrem pământ”. Primăria cere teren pentru supralărgirea a două străzi
Cartierul Borhanci începe la capătul străzii Brâncuși

Primăria a solicitat trei loturi de teren de la USAMV pentru a rezolva grave probleme de trafic.

 

Consiliul Local a aprobat vineri proiectul Direcției Patrimoniu a Primăriei de a cere Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară mai multe loturi de teren. Este vorba de suprafețe cumulate de peste 8.800 de metri pătrați, care aparțin statului român și se află în administrarea USAMV. Acesta este primul pas legal pentru obținerea terenului necesar supralărgirii străzilor Brâncuși și Borhanci, care urmează să fie modernizate. Nu se lărgește însă întreaga stradă, ci doar partea dinspre  noul sens giratoriu care se va construi, pentru a ușura ieșirea mașinilor din cartierul Borhanci. Așa cum se știe, acolo este o aventură să ieși dimineața, când mergi la serviciu.


USAMV a terminat procesul de recadastrare și dezmembrare a acestor terenuri, iar acum urmează ca Senatul universității să își dea acordul pentru predarea lor către municipalitate.


Odată cu începerea acestui proiect, Primăria ar urma să deblocheze și dezvoltarea imobiliară din Borhanci. Sunt multe planșe pe care s-a pus praful și care au fost oprite încă din faza de studiu de oportunitate de reprezentanții municipalității. Inclusiv Primăria are un proiect imobiliar în zonă, pe care primarul Emil Boc îl trecea între proritățile cele mai importante în urmă cu doi ani. Ei bine, de atunci a fost abandonat, pe motiv de probleme de trafic. În Borhanci, edilul-șef a luptat pentru scoaterea din zona agricolă a unui teren, pentru realizarea unui cartier de case pentru tineri și de blocuri pentru persoane cu posibilități materiale reduse.


Soluția lărgirii străzilor Brâncuși și Borhanci este importantă, dar este tot una temporară. Primăria speră ca probleme de trafic din zonă să fie rezolvate definitiv atunci când se va termina noua centură metropolitană a Clujului, aflată acum în faza începerii studiului de fezabilitate.

 

DECLARAȚIE

"Portabilitatea actualelor artere e aproape de maximum. Pe Bună Ziua s-a închis, e aproape de maximum, e pe roşu. Dar ne apropiem de aceeaşi situaţie şi pe Borhanci, şi pe Soporului, şi pe Câmpului, şi în alte locuri. Dacă nu se realizează această centură, pur şi simplu studiile ne vor arăta că intrăm pe roşu. Suntem între 80 şi 100%"

Emil Boc, la Realitatea FM Cluj, 20 iunie 2017

Comenteaza