O stradă privată DISTRUSĂ trece la primărie. Cel puţin 3,1 milioane de lei costă reparaţiile

O stradă privată DISTRUSĂ trece la primărie. Cel puţin 3,1 milioane de lei costă reparaţiile
În consiliul local se va discuta marţi trecerea în proprietatea municipalităţii a unei străzi private din cartierul Mănăştur, măsură solicitată ani la rând de locuitorii din zonă.

Strada Edgar Quinet, din cartierul Mănăştur, ar putea intra de marţi în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca. Proiectul de hotărâre va fi suspus la vot în consiliul local, dar pare o simplă formalitate.

În documentaţie se arată că dezvoltatorul, SC Mănăştur Holding, a oferit ca donaţie strada, în suprafaţă de 11.511 metri pătraţi şi că aceasta poate fi întabulată de primărie. În referatul semnat de viceprimarul Gheorghe Şurubaru se apreciază că starea tehnică a drumului este REA (cu majuscule, în original), „ceea ce presupune reabilitarea/ranforsarea/modernizarea acesteia". Lucrările necesare sunt estimate la 3,1 milioane lei, „sumă care poate fi modificată în sensul creşterii acesteia, urmare a soluţiei tehnoce care va fi adoptată".

De-a lungul anilor, pe website-ul domnuleprimar.ro au fost postate numeroase plângeri privitoare la strada privată din Mănăştur.

"Am rugămintea să ne spuneţi în ce stadiu se afla discuţiile şi demersurile pentru asfaltarea străzii Edgar Quinet din Cluj-Napoca. Drumul este atât de rău încât taximetriştii refuză sistematic să ne ducă la casele noastre de pe această stradă. Plătim impozite la Consiliul Local de mai bine de cinci ani şi nimeni nu face nimic să ajute oamenii care locuiesc în zonă, care se transformă cu paşi repezi într-un cartier", scria un clujean. Un altul vorbea despre distrugerea maşinilor pe această stradă: „Observ că a mai trecut o lună şi încă o lună şi tot nu a fost preluată de către Primărie, nici măcar nu s-a votat în Consiliul Local preluarea ei. Oare cât timp trebuie să ne mai distrugem maşinile pe acel drum şi cât timp trebuie să mai venim seara pe o beznă totală?".

În 2014, întrebaţi de strada Edgar Quinet, reprezentanţii municipalităţii au explicat că nici aceasta, nici alte străzi private nu îndeplinesc prevederile privind trecerea terenurilor proprietate privată cu destinaţia de drum în proprietatea municipiului. De altfel, decizia de donaţie a drumului către primărie a fost luată de Adunarea Generală a Acţionarilor Mănăştur Holding încă din 2013.

"În prezent, niciun astfel de drum nu întrunește toate condiţiile legale spre a fi preluat, există un drum care are foarte avansate toate procedurile de pregătire în vederea donării şi Consiliul Local va fi forul în mărură să decidă daca preia acest drum în administrare publică sau nu," declara acum doi ani Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca. Iată că acum, în 2016, toate condiţiile au fost îndeplinite şi strada poate deveni publică.

Strada a fost construită de Mănăştur Holding, care a ridicat câteva blocuri în zona respectivă.

 

Comenteaza