Pacienţii clujeni se plâng la Comisia Europeană

Pacienţii clujeni se plâng la Comisia Europeană
Un adevărat semnal de alarmă a fost lansat ieri, la Cluj, cu privire la situaţia incertă a bolnavilor afectaţi de recentele măsuri ale Ministerului Sănătăţii. Avertizarea a fost făcută cu prilejul Zilei Europene a Drepturilor Pacienţilor, marcată în data de 18 aprilie.

Oficialii Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) şi Colegiul Medicilor din România s-au reunit ieri la prânz, la Hotel Transilvania pentru a-şi face cunoscute doleanţele. "Pacienţii români nu mai au în prezent nici un drept. Mulţi dintre noi, pacienţii cronici, nu mai avem unde ne trata pentru că multe spitale au fost închise. Nu avem tratament pe programele naţionale din cauza lipsei banilor", a declarat Cezar Irimia, preşedintele COPAC. Mai mult, toate cele 14 drepturi fundamentale ale pacienţilor prevăzute de Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor ar fi încălcate în România, iar "autorităţile responsabile ignoră acest fapt cu bună ştiinţă".

"Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Ce drepturi mai au bolnavii din România?", a declarat Mircea Bârsan, preşedintele Colegiului Medicilor Cluj. Doctorul clujean s-a mai plâns de lipsa de transparenţă a folosirii banii colectaţi prin CAS. "Un manager de spital primeşte anumite fonduri şi este obligat în primul rând să plătească salariile personalului, şi pentru materialele sanitare nu mai ajunge; îi trimitem pe pacienţi să şi le cumpere. În loc ca statul să admită că nu are bani pentru noi, când aceste erori au efecte nefaste, se dă vina pe medici şi asistente", a afirmat Bârsan. Altă problemă abordată în acelaşi context a fost diminuarea fondurilor pentru tratamentul unor boli cronice cum este hepatita sau cele din sfera oncologică, aspect care pune în pericol viaţa a mii de români. Asociaţia pe care o conduce a remis astfel, alături de Federaţia Sindicatelor Democratice ale Medicilor Dr. Ioan Cantacuzino, un memoriu Comisarului European pe Sănătate, John Dalli, semnalând situaţia din România. "Cerem să monitorizeze sistemul sanitar din România, la fel ca la Justiţie, să nu mai fie discriminaţi pacienţii noştri faţă de alţii din UE", a precizat preşedintele COPAC.

 

 

Comenteaza