Foto Parcul fotovoltaic și eolian de la Cluj Innovation Park este aproape GATA! Investiție de 2,6 mil. euro
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 11 Oct 2023, 16:07
- Administraţie
- Ascultă știrea
Primul parc fotovoltaic și eolian pentru cercetare din România este construit cu fonduri europene și fonduri de la bugetul local în zona Lomb a municipiului, în cadrul Cluj Innovation Park (CIP).
Edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost, miercuri, pe „teren” pentru a insepcta investiția.
„Parcul fotovoltaic și eolian din cadrul Cluj Innovation Park se apropie de finalizare. Proiectul cu finanțare europeană se încheie în luna noiembrie. Valoare proiect: peste 2,6 milioane euro. Primăria continuă investițiile pentru un oraș verde și creșterea capacității de inovare a Clujului.
Comisia Europeană a anunțat adoptarea unor ținte climatice ambițioase: până în 2030 - reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% comparativ cu nivelurile din 1990; până în anul 2050 - Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic. Acesta este contextul în care acționăm la nivel local, cu sprijinul U.E., pentru a aborda provocările climatice, din domeniul energiei, respectiv tranziția verde.
Proiectul se apropie de finalizare și este rezultatul implicării partenerilor din ecosistemul clujean din domeniul energiei: proiectul CITAT-E (Cluster Inovativ pentru Tehnologii Avansate pilot în Energii alternative) este realizat de către INCDTIM - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare - solicitantul finanțării în numele clusterului TREC - Transylvania Energy Cluster, în parteneriat cu CIP.
Tehnologiile instalate în noul parc fotovoltaic și eolian, realizat pe o suprafață de 17.000 mp, permit o capacitate de 1MW. Acesta este gândit și pentru a funcționa ca un laborator de cercetare pentru testarea în condiții reale a eficienței energetice produse de panouri fotovoltaice și instalații eoliene moderne. Parcul va îndeplini rolul unei platforme suport pentru efectuarea de cercetări complexe în domeniul energiilor alternative, oferind acces gratuit la instalațiile existente pentru membrii clusterului TREC care desfășoară activități de cercetare în domeniu.
Energia produsă în acest parc se va testa în cadrul CIP, estimându-se că ~70% din energia necesară funcționării ansamblului CREIC poate fi produsă în rețea. Ulterior se vor adăuga consumatori suplimentari astfel încât, din totalul energiei produse, peste 90% să fie consumată în timp real”, a transmis primarul Boc.
Mai multe informații despre proiect:
Prin intermediul noului parc fotovoltaic și eolian din cadrul Cluj Innovation Park se urmărește creșterea capacității de cercetare și inovare a Clujului în domeniul energiei. Totodată, membrii clusterului TREC pot să testeze și să experimenteze diverse tehnologii, având ulterior posibilitatea implementării rezultatelor acestei investiții în mai multe zone de interes din oraș sau împrejurimi.
• Date Tehnice :
◦ Capacitate totală instalată: 1 MW, distribuită astfel:
400 KW- panouri fotovoltaice instalate pe structură tip Carport
390 KW- panouri fotovoltaice instalate pe structură fixă (clasică)
200 KW- panouri fotovoltaice instalate pe sisteme cu autotracking
10 KW- o turbină eoliană cu pale verticale
◦ Producție anuală estimată de energie: 1200 MWH/an
◦ Capacitate stocare:
100 KWh baterii cu plumb
10 KWH baterii Li-Ion
Valoarea totală a proiectului este de 13.018.416 lei. Proiectul CITAT-E este realizat de către INCDTIM și TREC - Transylvania Energy Cluster în cadrul Programului Operațional Competitivitate și cofinanțat de la bugetul local prin intermediul Cluj Innovation Park.