Părinții clujeni care nu prind locuri în creșe vor beneficia de ajutor pentru plata bonei. Proiectul, în dezbatere publică

Părinții clujeni care nu prind locuri în creșe vor beneficia de ajutor pentru plata bonei. Proiectul, în dezbatere publică

Primăria Cluj-Napoca a pus în dezbatere publică proiectul privind acordarea pentru părinții clujeni cu copii de vârstă preșcolară a unui ajutor financiar pentru plata bonelor.

Măsura vine după adoptarea la 1 aprilie a legii 35/2020 privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă. La nivelul Clujului această propunere exista încă de anul trecut, când municipalitatea a dorit să adopte această măsură de sprijin din cauza numărului insuficient de locuri în creșele din oraș. Până acum nu a existat însă cadrul legal pentru aceasta.

Potrivit datelor primăriei, în Cluj-Napoca există în prezent 16 creșe cu un total de 1.232 de locuri, în condițiile în care anul trecut au fost respinse 967 de dosare pentru că nu erau locuri suficiente. În prezent sunt în derulare mai multe proiecte pentru creșterea numărului de locuri la creșă cu 430 de locuri până în 2021. Până atunci părinții vor putea beneficia însă de un sprijin financiar pentru a plăti serviciile oferite de bonă.

Potrivit metodologiei aflate în dezbatere publică până în 7 mai, de acest ajutor pot beneficia persoanele care au în intreținere copii de vârstă preșcolară, ale căror venituri sunt de până la 3.500 de lei pe membru de familie.

Ajutorul se acordă pentru fiecare copil preșcolar în funcție de nivelul veniturilor lunare astfel: pentru venituri până la 2.100 de lei se acordă un ajutor de 710 lei, la venituri între 2.101-2.500 lei se acordă 550 de lei, la venituri între 2.501-3.000 se acordă 390 de lei și la venituri între 3.001-3.500 lei se acordă 250 de lei lunar. Pot beneficia de acest ajutor nu numai părinții cu un loc de muncă, ci și șomerii indemnizați sau înregistrați în evidențele agenției pentru ocuparea forței de muncă, ce se află în cautarea unui loc de muncă. Acordarea ajutorului financiar se realizează doar pentru copiii care nu sunt înscriți la o creșă sau gradiniță de stat sau privată.

Vezi întreaga metodologie de acordare a acestui ajutor.

Comenteaza