Parkingul pentru studenţi, amânat pentru câteva modificări

Parkingul pentru studenţi, amânat pentru câteva modificări
Universitatea Babeş-Bolyai a parafat recent protocolul cu primăria pentru construirea unui parking în complexul Hasdeu, însă au operat modificări în documentul deja aprobat de Consiliul Local.

Administraţia locală clujeană nu poate avansa cu planurile de construire a unui parking pentru studenţi din complexul Hasdeu. Modul în care UBB a avizat protocolul de colaborate pregătit de primărie ridică probleme juridice, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei. Documentul mai trebuie să intre încă o dată în Consiliul Local spre aprobare, înainte ca primăria să iniţieze studiul de fezabilitate şi lictaţia de proiectare şi execuţie a viitorului parking suprateran.

Administraţia locală clujeană şi Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) au intrat în parteneriat în luna aprilie pentru a amenaja un parking suprateren în complexul Hasdeu. Consiliului Local a aprobat atunci un protocol de colaboarare în acest sens. Conform acestuia, UBB se angajează să pună la dispoziţie un teren aflat lângă cantina studenţească din complexul Hasdeu, iar primăria să contruiască parkingul din fonduri de la bugetul local. Consiliul de Administraţie şi Senatul UBB au operat, însă, modificări ale textului din protocolul transmis de primărie.

Purtătorul de cuvânt al UBB, Laura Irimieş a declarat că documentul avizat de către juriştii UBB are o serie de modificări faţă de varianta avansată de primăria clujeană, însă acestea sunt minore. "Protocolul a trecut de Consiliul de Administraţie al universităţii şi a fost trimis (săptămâna trecută - n.red.) primăriei. Juriştii au făcut o serie de modificări, dar ei spun că nu sunt modificări de substanţă, doar de formă. Aşteptăm un răspuns de la primărie, să vedem dacă sunt de acord cu modificările", a conchis Irimieş.

În schimb, reprezentanţii primăriei spun că nu pot merge mai departe cu demersurile pentru construirea parkingului înainte ca protocolul să mai fie supus încă o dată atenţiei Consiliului Local. "Fiind un document deja aprobat de Consiliul Local, modificarea lui, chiar dacă este formală, trebuie să fie adusă la cunoştinţa forului deliberativ local care trebuie să aprobe noua formă a acestuia. Juriştii noştri mai analizează chestiunea, însă cu siguranţă va fi nevoie ca acest protocol să fie luat în discuţie la şedinţa Consiliului.

Cel mai probabil la şedinţa ordinară de la finalul lunii august va fi introdus pe ordinea de zi spre aprobare. Abia după aceea noi putem să lansăm studiul de fezabilitate pentru parking care ne va da paramentrii tehnici şi cei financiari pentru investiţie. Odată finalizată această fază, putem lansa licitaţia de proiectare şi execuţie", a explicat purtătorul de cuvânt al primăriei, Oana Buzatu. Avnd în vedere parcurgerea etapelor menţionate, reprezentanţii primăriei nu au putut preciza un termen pentru intrarea investiţiei în linie dreaptă.

Ideea de a se amenaja un parking pentru studenţi este una mai veche, însă aceasta nu s-a putut implementa decât anul acesta, după schimbarea conducerii universităţii. Cei doi parteneri urmează să discute şi condiţiile de exploatare a viitorului parking. În ceea ce priveşte tariful de parcare, reprezentanţii primăriei au precizat că viitorul parking va funcţiona pe modelul parcărilor supraterane de cartier unde se plătesc abonamente de 110 lei pe an.

"În restul parcărilor tariful este de 110 lei pe an, adică aproximativ 10 lei pe lună; e un preţ pe care şi-l permite şi un student", susţinea oficialii primăriei în momentul lansării protocolului de colaborare cu UBB. Parkingul pentru studenţi va fi ridicat pe strada B. P. Hasdeu, lângă cantina studenţească, cu intrare de pe str. Păstorului, pe un teren în pantă. Aici ar urma să fie disponibile peste 300 de locuri de parcare, cel puţin aşa ar fi fezabilă investiţia. Costurile ar urma să fie suportate de municipalitate. În complexul studenţesc există 5.200 de locuri de cazare şi numai 76 de locuri de parcare. În consecinţă, străzile din jur sunt blocate de maşini, iar circulaţia este îngreunată în zonă. Potrivit UBB, în prezent locurile de parcare din campusul studenţesc Hasdeu nu sunt taxate.

 

Etichete
Comenteaza