PNL: Boc prelungeşte şmechereşte contractul pentru firmele de salubrizare. Ce răspunde primarul VIDEO
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 08 Apr 2013, 19:02
- Administraţie
- Ascultă știrea
Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de mâine se află un proiect de hotărâre privind prelungirea contractelor de salubrizare cu cele două firme care lucrează pentru primărie. Proiectul prevede prelungirea contractelor până la organizarea unei noi licitaţii şi desemnarea câştigătorilor. Liberalii clujeni spun că totul reprezintă o şmecherie a primarului Emil Boc.
"Nu înţelegem ce mai aşteaptă Emil Boc, nu înţelegem de ce mai cheltuie banii clujenilor pentru studii de fezabilitate. Nu vede că la fiecare cădere de zăpadă oraşul e blocat?", întreabă preşedintele TNL Cluj, Ioan Bâldea.
Liberali susţin că prin această manevră primarul încearcă să îi păcălească pe clujeni şi cer organizarea unei licitaţii. "Boc încearcă să prostească clujenii încă o dată, acelaşi lucru l-a făcut şi în decembrie", spune Bâldea.
Primarul Emil Boc respinge acuzaţiile şi spune că, de fapt, liberalii sunt cei care nu înţeleg proiectul de hotărâre. Vezi ce răspunde Boc, în materialul video
Consilierii locali ai PDL au refuzat să comenteze situaţia pe motiv că este o problemă care ţine de administraţia locală, nu de activitatea lor politică.
Reporter: Cosmin Oanţă
Imagine: Florin Dan