Poliţia Locală amendează degeaba. Colectarea este la pământ

Poliţia Locală amendează degeaba. Colectarea este la pământ
Un raport al Poliţiei Locale arată care este nivelul de colectare a amenzilor aplicate pe anul 2016.

Sub 20%. Atât este procentul de colectare a amenzilor aplicate de Poliţia Locală, în anul 2016. Potrivit unui raport al acestei direcţii a Primăriei Cluj-Napoca, anul trecut au fost aplicate amenzi în valoare de 8.110.996 lei, dar s-au încasat doar 1.573.337, adică 19,39%.

Procentul de colectare a crescut cu mai puţin de 2% faţă de 2015. Atunci a fost de 18% - amenzi aplicate, 5.799.945, încasate 1.044.742.

"O situatie reala o vom avea abia anul viitor. Asa cum stiti, clujenii nu isi pot achita impozitele pana nu isi platesc toate amenzile. Am vazut si eu raportul si urmeaza sa discutam pe marginea lui in zilele care vin. Asvrea sa aflu cate amenzi au fost contestate, cate au fost pierdute in instanta si alte aspecte, care nu reies din raport", a declarat viceprimarul Dan Tarcea, pentru Ziua de Cluj.

Poliţia Locală mai arată, în raport, că a eliberat, în 2016, 28.355 de procese verbale, cu 27% mai multe decât în 2015, şi că a confiscat mărfuri în valoare de 9.500 de lei, cu 17% mai multe decât în anul precedent.

În plus, poliţiştii locali au depistat 15 fapte infracționale în 2016: este vorba despre acţiuni de conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice, furturi, tâlhărie, distrugere etc.

 

Comenteaza