Prezidențiale 2019 | Lista secțiilor de votare din Cluj. Află unde vei vota duminică
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Noi 2019, 16:16
- Administraţie
- Ascultă știrea

Clujenii pot afla la ce secție de votare sunt arondați, pentru alegerile prezidențiale de duminică, adăugând numele străzii de domiciliu în aplicația pusă la dispoziție de Primăria Cluj-Napoca.
Primăria Cluj-Napoca a publicat lista secțiilor de votare din municipiu, iar străzile arondate secțiilor de votare pot fi consultate pe site-ul Primăriei.
Cei care se află în Cluj-Napoca și au domiciliul în municipiu, pot vota doar la secția la care este arondată strada.
Persoana care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.
Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie pe site-ul AEP, în cazul în care cetățeanul cu drept de vot are mobilitate redusă poate vota la orice secţie de votare care îi asigură accesul la vot.
Mandatul de Preşedinte al României este de cinci ani, iar în data de 10 noiembrie va avea loc votul în ţară la alegerile prezidenţiale, între orele 07.00 şi 21.00. Al doilea tur de scrutin a fost programat să aibă loc pe 24 noiembrie, tot în intervalul orar 07.00 - 21.00.