Primăria Cluj declară război transportului poluant. Amenajează standuri pentru TAXI electrice

Primăria Cluj declară război transportului poluant. Amenajează standuri pentru TAXI electrice
| Foto: insideevs.com

Municipalitatea doreşte să încurajeze companiile din Cluj să introducă maşini electrice în flota de taximetre, prin crearea de standuri dedicate.

Şase standuri pentru taxiuri electrice 

Emil Boc a anunţat vineri, în cadrul matinalului Realitatea FM Cluj, că printre proiectele primăriei ce vizează reducerea poluării în oraş se numără şi crearea de standuri de taxi destinate doar autovehiculelor electrice. Aşadar, şase astfel de standuri vor fi create în două zone din oraş deşi, la ora actuală, o singură maşină electrică există în flota companiilor de taximetrie clujene.

"Avem în vedere să creăm nişte standuri pentru taxiuri electrice, ca să încurajăm transportul nepoluant şi în acest domeniu. Vom avea două standuri de taxiuri pentru maşini electrice la BRD, lângă Biserica Sf. Petru din Mărăşti şi vom avea patru standuri pe strada Tipografiei, lângă Central", a transmis edilul.

Staţii de încărcare gratuită pentru maşinile electrice

Începând de săptămâna aceasta, două staţii de încărcare pentru maşini electrice - care pot alimenta simultan patru autovehicule - au fost date în folosinţă. Acestea sunt amplasate în parking-ul municipalităţii de pe Moţilor şi în parcarea cu barieră din Piaţa Unirii. De asemenea, o stație de încărcare pentru autovehicule electrice, de 11 kW AC, utilizată pentru alimentarea maşinilor electrice din dotarea Primăriei Cluj-Napoca, este amplasată în exteriorul parking-ului de pe Moţilor. 

Pentru a încărca un autovehicul electric, se vor realiza următorii pași:

1. Se introduce cablul de încărcare în stație și la mufa mașinii
2. Se instaleazăaplicația Polyfazer din magazinul Google Play sau Appstore
3. Se deschide aplicația Polyfazer
4. Se creează un cont de utilizator, apăsând în pagina principala pe butonul Creare Cont și se introduc datele solicitate
5. După introducerea datelor se apasă pe butonul Creați și se conectează

6. Pentru a începe sesiunea de încărcare din ecranul principal intrați în meniul Lista stații și alegeți din lista stația unde va aflați
7. Apare o noua fereastra și apăsați butonul Încărcare
8. Apare o noua fereastra de unde selectați priza la care s-a cuplat cablul de încărcare al mașinii
9. Apoi apăsați pe pictograma On din partea dreapta pentru a începe sesiunea de încărcare
10. La finalizarea procesului de încărcare veți primi o confirmare ca s-a finalizat cu succes încărcarea
11. În cazul în care doriți să opriți încărcarea înainte de încărcare complete se apăsa butonul Off din aplicație.
12. Pentru deconectare așteptați minim 10 secunde.

Şoferii pot folosi aceste staţii de încărcare gratuit. 

Poftiți la alimentarea GRATUITĂ a mașinilor

Clujul, primul oraş din România cu autobuze electrice 

Clujul a pornit de mai multă vreme ofensiva privind transportul nepoluant. S-au cumpărat 11 autobuze electrice și mai sunt așteptate 30, cu stații de încărcare de lungă și scurtă durată. De asemenea, au fost achiziționate trei mașini ”verzi” pentru Poliția Locală, care vor patrula pe străzile orașului chiar de luna aceasta. În plus, se discută despre posibilitatea ca proprietarii de mașini electrice să poată circula pe banda dedicată mijloacelor de transport în comun.

Municipalitatea îşi doreşte ca până în 2025 întreg parcul auto al Companiei de Transport Public să fie nepoluant. 

Comenteaza