Primăria Florești, din nou pe locul 1 în țară. De această dată e vorba de instalațiile de Crăciun

Primăria Florești, din nou pe locul 1 în țară. De această dată e vorba de instalațiile de Crăciun
| Foto: Facebook.com/bogdannicolaepivariu

Primăriile din România au cheltuit peste 27 de milioane de lei prin achiziție directă pentru iluminatul festiv din acest an, potrivit datelor încărcate în sistemul electronic de achiziții publice.

Comunele care au cele mai mari contracte pentru iluminatul festiv, prin achiziție directă sunt: Florești (Cluj) - circa 378.000 lei, Plugari (Iași) - 151.000 lei și Cața (Brașov) - 139.000 lei. Orașele cu cele mai mari achiziții directe pentru iluminatul festiv sunt: Drobeta Turnu Severin, Târgu Mureș și Mangalia.

Potrivit hotnews.ro și conform datelor agregate din sistemul electronic de achiziții publice, în perioada 15 mai 2021-13 decembrie 2021, au fost găsite peste 750 de contracte de achiziții directe pentru iluminatul festiv în valoarea totală de peste 27 milioane lei.

Cel mai mare contract atribuit prin achiziție directă pentru iluminat festiv este la Mehedinți - Palatul Culturii Teodor Costescu. Valoarea acestuia este de 450.000 lei, iar câștigătorul procedurii este firma RC Energo Install.

Pe locul doi este Primăria Drobeta Turnu Severin, cu un contract de circa 400.000 lei atribuit firmei Luxten Lighting Company pentru iluminat festiv pe străzi.

Pe locul trei este Comuna Florești din Cluj cu un contract de circa 378.000 lei atribuit companiei NEON LIGHTING pentru lucrări de instalare echipamente iluminat festiv. În ceea ce privește comunele, Floreștiul conduce acest top.

Pe locul patru este Primăria Târgu Mureș cu un contract de circa 352.000 lei atribuit firmei INTRASERV S.R.L. pentru lucrări de montare și demontare ornamente de iarnă în principalele locații din oraș.

Pe locul cinci este Primăria Mangalia cu un contract de 338.000 lei atribuit firmei EURO-AUDIT SERVICE pentru lucrări de iluminat ornamental-festiv.

NEON LIGHTING – 1.208.447 lei – 14 contracte, majoritatea în Cluj

Potrivit platformei de verificare a firmelor confidas.ro, firma din județul Cluj a fost înființată în 1994 și are următorul acționariat: Cosma Augustin Dorinel (50%) și Nemeth Ioan (50%). Firma a avut 2002 contracte cu statul. În 2020 a raportat o cifră de afaceri de peste 42 milioane lei și un profit net de 3,1 milioane lei.

Notă: Analiza a fost făcută în baza achizițiilor directe încărcate în sistemul electronic de achiziții publice sub denumirea de iluminat festiv sau ornamente pentru iluminatul festiv, deci este posibil să nu fie chiar toate, dacă autoritatea locală a încărcat achiziția sub o altă denumire. În plus, sunt autorități locale care au delegat acest serviciu în contractul care vizează iluminatul public, fiind parte a acestuia. Din analiză nu fac parte licitațiile organizate pentru iluminatul festiv și care au valori mai mari de 450.000 lei.

Comenteaza