Primăria trece un imobil central deţinut de artiştii plastici din domeniul public în cel privat. Asta ca să fie dat celor care l-au câştigat în instanţă

Primăria trece un imobil central deţinut de artiştii plastici din domeniul public în cel privat. Asta ca să fie dat celor care l-au câştigat în instanţă
Scandalul legat de controversatul caz, prin care artiştii plastici clujeni riscă să fie scoşi în stradă din două spaţii ale primăriei, revine în actualitate.

Unul din cele două spaţii este situat pe strada Iuliu Maniu, numărul 45 (Foto), la doi paşi de Catedrala Mitropolitană Ortodoxă.

Executivul primăriei Cluj-Napoca a propus consiliului local pentru şedinţa de vineri să aprobe trecerea acestui imobil, din proprietatea publică a municipiului în cea privată pentru a putea face obiectul punerii în posesie a proprietarilor care au câştigat definitiv un proces în acest sens.

Reprezentanţii primăriei susţin în referatul care însoţeşte proiectul de hotărâre că demersul lor vine după ce au primit o solicitare de la Comisia de punere în posesie a instituţiei, care a întocmit deja Protocolul de predare-primire a imobilului respectiv, şi care urmează să fie semnat de beneficiari, în baza deciziilor definitive ale justiţiei.

Reamintim că justiţia clujeană a decis ca acest imobil, alături de alte două imobile situate şi ele în zona centrală să fie oferite în compensare către patru proprietari, care au avut un teren de 2000 de mp în proprietate în Cluj-Napoca, pe strada Liviu Rebreanu, ce nu a mai putut fi retrocedat în natură.

Cunoscutul sculptor Ilarion Voinea, care are atelierul chiar într-unul din aceste spaţii, pe strada Bolyai numerele 4-6 (Foto), a declarat pentru ZIUA de CLUJ că artiştii au deschis un alt proces, prin care cer constatarea nulităţii punerii în posesie a celor care au revendicat aceste spaţii.

Acestea sunt spaţii culturale, ele sunt protejate de lege, dar acest lucru nu a fost spus în instanţă la precedentele procese. Deocamdată nu ne-a contactat nimeni de la primărie, nici să ne spună că trebuie să eliberăm spaţiile nici să ne ofere altele la schimb. Noi avem contract valabil până în 2018 şi sperăm să câştigăm de data asta la instanţa de judecată", a afirmat pentru ZIUA de CLUJ sculptorul Ilarion Voinea.

 

Comenteaza