Video Primarul Apahidei, ultimele detalii despre lucrările din Câmpenești: „Cred că atunci va începe asfaltarea”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 21 Sep 2023, 11:47
- Administraţie
- Ascultă știrea
Lucrările la rețeaua de canalizare din satul Câmpenești se apropie de finalizare, iar asfaltările mult aşteptate de cetăţeni pe drumurile de pe marginea lacurilor pot deveni realitate în următorii 2-3 ani.
Primarul comunei Apahida, Grigore Fati, a vorbit, la ZIUA LIVE, despre stadiul lucrărilor din satul Câmpenești și a spus care sunt termenele pentru finalizarea canalizării și asfaltării.
„Finalizarea lucrărilor de canalizare ar trebui să aibă loc undeva în vara viitoare. Cred că este posibil să se termine lucrările până atunci, având în vedere că în Câmpenești canalizarea este aproape finalizată. Se lucrează la cele două bazine de apă de pe stângă și dreapta Văii Feiurdului. Este posibil să fie gata în această toamnă. Acest proiect mai cuprinde și alte lucrări, nu doar Câmpeneștiul.
Mai purtăm discuții cu Compania de Apă să vedem dacă se poate recepționa parțial, pentru că oamenii mă tot întreabă când dăm drumul la canalizare. Eu nu pot să spun că decât în termenele contractuale, adică în iulie anul viitor. Vreau să spun, în premieră, că s-a lansat un proiect pe fonduri europene de 1 milion de euro pentru asfaltări de drumuri.
Joia viitoare vom avea ședința de Consiliu Local, unde un punct de pe ordinea de zi va fi rectificarea bugetară. Vom aloca banii pentru studiul de fezabilitate. Va trebui să ne mișcăm foarte repede, deoarece el va trebui depus până în noiembrie. Vom asfalta un tronson de drum, aproximativ 5-6 km. Nu va fi suficient doar acel milion de euro și vom mai aloca din buget propriu”, a declarat, la ZIUA LIVE, Grigore Fati.
Potrivit edilului din Apahida, anul viitor se va putea face licitația pentru proiectul de execuție a lucrarii și, cel mai probabil, în 2026 vor putea începe asfaltările propriu-zise în Câmpenești.