Foto Reparații pe un drum județean din Cluj! Se toarnă și asfalt

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161D Ceaba – Cutca – Sânmărtin – DJ 109C. Acestea au drept scop asigurarea unor condiții normale de circulație, în deplină siguranță.

Lucrările de întreținere, în ansamblu, vizează un sector de drum în lungime de 13,455 kilometri, cuprins între km 39+912 și km 53+367. Pe sectoarele de drum unde situația va impune acest lucru, vor fi executate și lucrări de asfaltare.

„Sunt lucrări importante întrucât acest sector de drum asigură un acces rapid şi facil spre cele două municipii din zonă, Dej şi Gherla”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

În această fază se execută lucrări constând în frezarea zonelor de carosabil deteriorate, plombări cu îmbrăcăminți asfaltice și tratarea burdușirilor și a tasărilor.

De asemenea, mai sunt prevăzute operațiuni constând în completarea acostamentelor, refacerea terasamentelor degradate, curățarea șanțurilor și a rigolelor și așternerea de covor asfaltic, pe anumite sectoare.

Comenteaza