Ritm de melc în realizarea Spitalului Regional de Urgenţă de la Cluj. „Orice amânare înseamnă riscul pierderii banilor europeni"
- Scris de Mircea Tatar
- 04 Oct 2016, 17:06
- Administraţie
- Ascultă știrea
De circa un an de zile, Comisia Europeană şi-a dat acordul pentru finanţarea construirii a trei Spitale Regionale de Urgenţă în ţara noastră, câte unul în fiecare regiune istorică, la Cluj, Iaşi şi Craiova, şi tot de atunci reprezentanţii Ministerului Sănătăţii se ocupă de documentaţia necesară pentru realizarea proiectului.
Premierul Dacian Cioloş a vorbit, luni, la Cluj, de faptul că încă se lucrează la pregătirea acestor trei investiţii. „Avem în derulare în momentul de faţă pregătirea unor investiţii pentru trei spitale regionale, finanţate din fonduri europene, unul va fi la Cluj, celelalte două la Iaşi şi la Craiova", a spus Dacian Cioloş, prezent la UMF Cluj, la deschiderea anului universitar.
Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu, a declarat însă, acum câteva zile, că ar trebui urgentate procedurile pentru accesarea banilor europeni pentru cele trei spitale.
"A trecut un an de la decizia de a face cele trei spitale regionale agreată de Comisia Europeană şi nu avem amplasamentele. Domnul ministru a explicat că mai urmează câţiva paşi care necesită timp ... studii de fezabilitate. Noi sperăm să înceapă construcţia efectivă până la finalul anului 2018, pentru că altfel fizic nu vedem posibilitatea ca aceste spitale să poată fi terminate până în 2020. (...) Orice amânare înseamnă de fapt întârzierea începerii investiţiei şi riscul de a pierde banii europeni care sunt alocaţi până în 2020", a afirmat Corina Creţu, potrivit agerpres.ro.
Oficialii guvernului au spus de mai multe ori că valoarea celor trei proiecte este estimată la circa 150 de milioane de euro, câte 50 de milioane de euro pentru fiecare spital.
La Cluj spitalul ar urma să se facă pe un teren de 15 hectare în Floreşti.