Foto S-a deschis căminul pentru persoane vârstnice din Aghireșu. Ce dotări are

S-a deschis căminul pentru persoane vârstnice din Aghireșu. Ce dotări are
| Foto: Facebook.com/cjcluj
S-a deschis căminul pentru persoane vârstnice din Aghireșu
S-a deschis căminul pentru persoane vârstnice din Aghireșu
S-a deschis căminul pentru persoane vârstnice din Aghireșu. Ce dotări are
S-a deschis căminul pentru persoane vârstnice din Aghireșu

Căminul pentru Persoane Vârstnice Aghireșu, din cadrul DGASPC Cluj, a devenit funcțional, găzduind deja, începând cu săptămâna trecută, primii patru beneficiari.

„Suntem mai mult decât bucuroși să anunțăm deschiderea acestui cămin, unde rezidenții vor beneficia de îngrijire de specialitate și de toate condițiile pentru o bătrânețe demnă și sigură”, a transmis liderul CJ Cluj, Alin Tișe.

Imobilul în cadrul căruia se desfășoară activitatea căminului are o capacitate de 36 de locuri, fiind o construcție nou edificată, din fonduri nerambursabile. Acesta dispune de camere cu unu sau două paturi, baie în fiecare cameră, televizor și rețea de internet. Totodată, sunt prevăzute spații de socializare, relaxare și recuperare.

În vederea asigurării unor servicii de înaltă calitate, vor fi angajate cca. 40 de persoane, concursurile pentru ocuparea posturilor fiind programate a demara în perioada următoare.

Operaționalizarea căminului destinat seniorilor s-a realizat în baza unui contract de parteneriat încheiat între Consiliul Județean Cluj, DGASPC Cluj și Primăria comunei Aghireșu.

DGASPC Cluj mai are în subordine alte trei cămine pentru persoane vârstnice, la Câmpia Turzii, Recea-Cristur și Gherla.

loading...
Comenteaza