S-a pornit oficial sistemul de bike-sharing. Marş cu PDL-işti pe biciclete, în cinstea lansării FOTO/ VIDEO

S-a pornit oficial sistemul de bike-sharing. Marş cu PDL-işti pe biciclete, în cinstea lansării FOTO/ VIDEO
Primarul municipiului, Emil Boc, a dat marţi oficial startul sistemului de bike-sharing, printr-un marş ciclist dedicat acestui moment.

Înarmat cu un steguleţ, primarul a dat startul celor care au participat la marşul ciclist dedicat lansării oficiale a sistemului de bike-sharing. Între cele peste 20 de persoane s-au aflat şi mai mulţi tineri liberali.

"Au venit persoane care sunt înscrise la Clujul Pedalează sau biciclişti, dar au venit şi colegi din primărie", a explicat Ovidiu Câmpean, director în cadrul municipalităţii, în emisiunea "1 la 1", de la Realitatea FM.

În momentul de faţă sunt recepţionate şi funcţionale 30 de staţii din cele 43 aflate în Cluj-Napoca, restul urmând să fie date în folosinţă în perioada imediat următoare, întrucât unele dintre ele aşteaptă terminarea lucrărilor de asfaltare din zonele în care sunt amplasate. Până în prezent s-au plătit circa 7 milioane de lei pentru implementarea sistemului.

"De azi înainte, îi invităm pe clujeni să folosească bicicleta ca mijloc alternativ de deplasare prin municipiu, fie pentru a merge la locul de muncă, fie pentru a petrece timpul printr-o plimbare cu bicicleta. Punem acum la dispoziţie primele 470 de biciclete, care pot fi închiriate gratuit, cu scopul de a încuraja transportul alternativ cu acest mijloc ecologic, pentru că suntem un oraş în care sunt foarte multe maşini. Pe zonele dedicate de transport în comun din oraş vor putea fi folosite şi bicicletele, astfel încât traseele vor fi mult mai sigure", a precizat primarul Emil Boc.

Oricine poate semna un contract cu primăria pentru a intra în acest program. "Nu avem un număr limitat de persoane care să intre în program. Deocamdată avem 5.000 de carduri, dar vom comanda altele când acestea se vor apropia de epuizare", a precizat Ovidiu Câmpean. Persoanele sub 18 ani pot obţine cardul doar cu acordul unui părinte, în timp ce tinerii sub 14 ani nu pot beneficia de acest serviciu. Cardul este nominal şi nu poate fi împrumutat unei alte persoane.

Potrivit regulamentului, clujenii vor putea utiliza bicicleta gratuit timp de o oră, după care vor trebui să aştepte cel puţin 10 minute pentru a putea închiria o alta. Cei care vor reţine o bicicletă mai mult de o oră, vor trebui să plătească o taxă care creşte progresiv, de la 2 la 80 de lei. Bicicleta este înseriată şi are doi senzori care sunt cuplaţi la staţiile de stocare care transmit că aceasta a fost returnată. Cardurile de închiriere de biciclete vor funcţiona numai dacă posesorii lor nu vor avea datorii.

Intervalul orar de închiriere pentru o zi este 06:00-24:00, valabil de luni până duminică. Pentru returnarea bicicletei după 12 ore de la închiriere, dar în cel mult 12 ore de la durata maximă - ora 24:00 din ziua închirierii - se aplică o amendă în valoare de 100 de lei. De asemenea, pentru avarierea bicicletelor sau a staţiilor de stocare se vor percepe amenzi între 100 şi 500 de lei. Pentru pierderea sau furtul bicicletei, utilizatorul va scoate din buzunar 650 de lei.

Teoretic, la 1 decembrie este posibil să se pună lacăt pe biciclete, iar sistemul să hiberneze până la 1 martie. Din august până în octombrie, sistemul a fost folosit de voluntari, care au fost rugaţi să semnaleze problemele pe care le-au întâmpinat.

Proiectul "Reţea de staţii self-service de închiriere de biciclete", realizat cu bani europeni şi atribuit pe vremea lui Sorin Apostu asocierii Viacor Engineering Bucureşti - Rico SRL, trebuia să fie funcţional în vara anului 2013, dar a suferit mai multe amânări. Reţeaua are prevăzute 50 de staţii, dintre care 43 în Cluj-Napoca, şi 7, inexistente în acest moment, în Apahida şi Floreşti. 540 de biciclete au fost achiziţionate în program. 

Bicicletele, cartelele şi semnele de circulaţie au fost considerate a fi cheltuieli neeligibile pentru proiect, acestea fiind suportate de municipalitate.

Comenteaza