S-a semnat contractul pentru bazinul olimpic din HUB Borhanci. Termen de realizare: 18 luni
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Mar 2023, 16:39
- Administraţie
- Ascultă știrea

În Sala de sticlă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca a fost semnat contractul privind serviciile de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Bazin de înot și echipare tehnico-edilitară în cartierul Borhanci” pe o suprafața construită desfășurată de 11.460 mp.
În urma finalizării procedurii de licitație și evaluare, contractul a fost atribuit către Asocierea MBS Group S.R.L. (lider), ASA CONS România S.R.L. (asociat), POLIART S.R.L. (asociat). Valoarea totală a ofertei: 117.488.417,59 lei +TVA din care: Sector 1 - bazin de înot: 105.011.717,27 lei +TVA, Sector 2 - echipare tehnico-edilitară: 12.476.700,32 lei +TVA
Proiectul mai amplu din care face parte bazinul de înot din Borhanci - Hub educațional și de sănătate - cuprinde unități de învățământ (creșă, grădiniță, școală, liceu), un Centru de excelență pentru protonoterapie, bază sportivă și pădure-parc.
Proiectul noului bazin olimpic de înot prevede construirea unei clădiri pe 3 niveluri (demisol + parter + etaj parțial) cu o capacitate de 1000 de spectatori și zone dedicate competițiilor sportive de natație, inclusiv bazin olimpic de sărituri și bazin de inițiere.
În cadrul proiectului sunt cuprinse: 1 recepție, 1 cafenea/ bar, 1 bazin începători, 2 piscine jacuzzi, 1 piscină sărituri, 1 piscină, 4 scări, 1 cameră observatori, 1 saună finlandeză, 1 camera prim-ajutor, 1 magazin, 17 grupuri sanitare, 7 camere pentru depozitare, 4 birouri, 1 garderobă, 1 gradenă pentru 1000 persoane, 16 camere tehnice, 7 coridoare/holuri și 1 foyer.
De asemenea, cu această ocazie vor fi realizate lucrările tehnico-edilitare importante pentru întregul HUB educațional. Documentația tratează soluțiile adoptate pentru:
- Rețelele exterioare de alimentare cu apă pentru consum menajer
- Rețelele exterioare de alimentare cu apă pentru stins incendiu cu hidranți exteriori
- Rețelele exterioare de canalizare menajeră
- Rețelele exterioare de canalizare pluvială
- Rețelele de alimentare cu apa pentru irigații
- Rețelele de alimentare cu gaze naturale
- Rețelele de alimentare cu energie electrică
- Rețelele de iluminat stradal și pietonal
Termenul de execuție conform contractului este de 18 luni de la data semnării ordinului de începere.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei