Saltele, cauciucuri și lăzi de bere, la CMID. Tișe: ''Supercom trebuie să respecte contractul. Pe banii lor, vor trebui să contruiască alte celule''
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Mar 2023, 13:13
- Administraţie
- Ascultă știrea
Societatea Supercom va ridica gunoaiele clujenilor în următorii 10 ani. Tot compania bucureșteană a câștigat și operarea CMID – centrul de management integrat al deșeurilor, pentru care forul administrativ județean are planuri mari - să transforme gunoaiele în bani.
La CMID se reciclează gunoiale, dar acum există depozitate obiecte de peste 2 metri, saltele, cauciucuri și lăzi de bere: ''Azi am arătat Pata Râtul, rampa #RADP și la #CMID-ul la două autobuze de studenți, de la două școli, una din străinătatea europeană. Prin imaginea live a dronei transmisă prin zoom, ne-am uitat cu toții și la conținutul Celulei 1 a CMID. Ne-am întrebat cum putem să vedem obiecte de peste 2 metri, saltele, cauciucuri și lăzi de bere în corpul celulei, când tehnologia performantă a CMID, plătită cu bani europeni, decontată și pusă în funcțiune, n-ar trebui să permită să ajungă acolo nimic mai mare de 8 centimetri. Așa că am zburat drona pe deal… și surpriză. Urmează relatarea pe larg despre toate surprizele trăite de noi toți în Pata Rât, rampa RADP și CMID, în Cluj-Napoca, orașul #ECO de cinci stele'', a scris activistul civic Szakáts Istvan, pe Clujul Civic.
Întrebat despre această situație, președintele Consilului Județean Cluj, Alin Tișe, a răspuns în cadrul emisiunii ZIUA LIVE: ''Informația este corectă, am verificat și există acea problema. Noi suntem în procedura de predare către operatorul Supercom, de la RADP, și vom finaliza luna această procesul de predare. Odată ce am predat către ei, e responsabilitatea lor. Și ei au interesul să facă această selectare, să nu se umple celulă. Cu cât aceste celule se umplu mai repede, cu atât operatorul, pe banii lui, trebuie să mai facă o celulă. Avem cu toții aceeași țintă, să scădem cantiatea de gunoi care se depune în aceste celule. Am vorbit eu ei, să se ia măsuri. Ei trebuie să respecte întocmai contractul pe care îl au cu județul. Fiind încă în proces de predare, dau vină unii pe alții. Ulterior, acest lucru se va remedia. Noi vom aplică sancțiuni că să se întâmple acest lucru''.