Se circulă pe 4 benzi pe Calea Moților - Calea Mănăștur

Se circulă  pe 4 benzi pe Calea Moților - Calea Mănăștur

De la 1 septembrie circulă pe carosabil fără restricții pe axa est-vest. Termenul de finalizare a întregului proiect este sfârșitul acestui an.

''De la 1 septembrie, v-am spus că se va circulă pe 4 benzi pe Calea Moților - Calea Mănăștur. Până în 11 septembrie vom avea și marcajele de drum făcute'', a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE.

Referitor la termene de finalizare:
- circulație pe 4 benzi pe Calea Moților - Calea Mănăștur: 1 septembrie;
- finalizare marcaj - 10.09.2023
- finalizare asfalt Mărginașă 07.09.2023
- începere lucrări intersecție Calea Mănăștur/Coșbuc 21.08, finalizare 27.08.
- relocare stâlpi Mărginașă 26.08
- termen contractual pentru întreaga lucrare: 31.12.2023

În urma finalizării lucrărilor, pe Calea Mănăștur sunt disponibile 4 benzi de circulație (fiecare cu lățime de 3 m), iar pe strada Mărginașă - în zona intersecției cu Calea Mănăștur - Calea Moților, 3 benzi de circulație. De asemenea, în această intersecție se amenajează o nouă piațetă, loc de relaxare pentru clujeni, unde se amplaseaza mobilier urban modern, spații verzi și se plantează arbori. Stațiile pentru transportul în comun se modernizează, iar stația Agronomia va fi relocată.

Toate intersecțiile și trecerile de pietoni de pe străzile incluse în proiect vor fi semaforizate printr-un sistem inteligent de management trafic, adaptiv și prevăzut cu sisteme de prioritizarea a mijloacelor de transport public față de celelalte autovehicule participante la trafic.

Pentru „conectarea verde” a zonei centrale cu celelalte cartiere, pe fiecare stradă inclusă în proiect se amenajează piste de biciclete (pe ambele sensuri de mers). Totodată, prin acest proiect se construiește un nou pod - cu 2 benzi de circulație pentru autovehicule, piste de biciclete și acces pietonal - peste Canalul Morii, cu o lungime de 13,20 m.

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție este de 34.985.496,15 lei (7 mil. euro) TVA inclus.

Comenteaza