Se face recepţia parkingului suprateran de pe Negoiu. Peste 300 locuri de parcare FOTO

Se face recepţia parkingului suprateran de pe Negoiu. Peste 300 locuri de parcare FOTO
Comisia de recepţie a Primăriei Cluj-Napoca s-a aflat luni dimineaţă la parkingul de pe Negoiu-Mehedinţi, garaj suprateran cu 372 de locuri. Construcţia are 5 etaje şi se leagă de strada Mehedinţi printr-o alee foarte îngustă. Edilul Emil Boc a spus că, în opinia sa, parkingul ar urma să devină funcţional din ianuarie.

Au fost prezenţi city-managerul Gheorghe Şurubaru, directorul tehnic Virgil Poruţiu, directorul din cadrul serviciul de administrare a parcărilor, Florin Bugnar, alţi reprezentaţi ai municipalităţii, inclusiv de la Poliţia Locală. Aceştia verificau lucrarile şi vor cere eventuale remedieri. Lucrările au fost încheiate oficial în 30 noiembrie.

Angajaţii munceau însă şi luni, 4 decembrie, la spaţiile verzi din jurul construcţiei şi la mici retuşuri. După recepţie, parkingul va intra în administrarea serviciului parcări. Primesc locuri de parcare cei care aveau în zonă garaje sau locuri de parcare care au fost desfiinţate şi locuitori care au depus cereri anul acesta. Preţul abonamentului este de 110 lei/an.

"Oamenii vor primi carduri de proximitate. Vom vedea în urma recepţiei dacă vom putea instala şi automate de plată, pentru ca parkingul să poată fi utilizat şi de eventuali vizitatori", a spus Florin Bugnar.

Parkingul trebuia sa fie gata în august 2015, dar lucrările au bătut pasul pe loc din cauza problemelor Construdava. Firma a câştigat licitaţia împreună cu ICCO Energ, din Braşov, dar a dat faliment. Ca să nu organizeze o nouă licitaţie, Primăria Cluj-Napoca a negociat în urmă cu un an cu braşovenii să vină să preia proiectul, iar aceştia s-au apucat acum de treabă.

ICCO Energ este o societate în spatele căreia se află un personaj cercetat în dosarul de abuz în serviciu al primarului PNL al Braşovului, George Scripcaru. Unul dintre acţionarii ICCO Energ este ICCO Electric, firmă aflată în insolvenţă, care aparţine omului de afaceri Călin Filimon Costan.

Scripcaru a fost acuzat de încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare sau prestări servicii de către CET Braşov sau Tetkron SRL, societăți deținute de primărie, cu Bepco Ghimbav, societate controlată de Simina Costan, Călin Costan şi Mihai David (fost director al Hidroelectrica), prin care s-a urmărit devalizarea celor două societăţi şi scoaterea lor de pe piaţa energiei în favoarea BEPCO.

Comenteaza