Se modernizează rețeaua de canalizare care trece prin două localități din Cluj

Se modernizează rețeaua de canalizare care trece prin două localități din Cluj
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Județean Cluj va îmbunătăți funcționarea rețelei de canalizare menajeră existentă între localitățile clujene Țaga și Sucutard.

Președintele instituției, Alin Tișe, a semnat autorizația de construire în vederea amplasării, pe conducta de refulare, a trei noi stații de pompare a apei uzate.

„Urmare a numeroaselor solicitări primite de la cetățenii din Sucutard, am hotărât să finanțăm, cu suma de 500 de mii de lei, soluția tehnică propusă de reprezentanții Companiei de Apă pentru viabilizarea acestei rețele edilitare”, a transmis liderul CJ Cluj, Alin Tișe.

În prezent, între cele două localități clujene există o conductă de canalizare, însă datorită unor aspecte de ordin tehnic, apa uzată menajeră colectată de pe teritoriul satului Sucutard ajunge cu mare dificultate în stația de epurare a apei din Țaga.

Pentru rezolvarea acestei situații, experții Companiei de Apă „Someș” au propus amenajarea a trei stații de pompare, investiție finanțată de Consiliul Județean Cluj din Fondul IID, constituit în vederea finanțării acelor obiective de apă care nu au fost incluse în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

Comenteaza