Două comune din Cluj își reactualizează planurile urbanistice generale

Două comune din Cluj își reactualizează planurile urbanistice generale
| Foto: PUG Aluniş reactualizat

Au fost semnate certificatele de urbanism pentru reactualizarea planurilor urbaniste generale (PUG) și regulamentelor locale de urbanism (RLU) a două comune clujene: Aluniș și Negreni.

Certificatele au fost semnate de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe. Necesitatea actualizării acestor documentații ce vizează intravilanul și extravilanul a opt sate, cu o suprafață totală de 12.200 ha și în care locuiesc 4.000 de clujeni, a fost determinată de apropierea termenului legal de expirare a acestora.

„Actualizarea acestor documente cu caracter strategic e importantă întrucât e nevoie, pe de o parte, de corelarea acestora cu toate evoluțiile din domeniu și, pe de altă parte, de asigurarea unei viziuni coerente și unitare asupra dezvoltării întregului județ”, a declarat șeful CJ.

Anterior, în cursul anului 2019, au întocmit noi documentații urbanistice opt comune: Aiton, Săndulești, Frata, Căianu, Bonțida, Cămărașu, Pălatca și Vultureni. În ceea ce privește restul comunelor clujene, unele au PUG și RLU încă în termenul de valabilitate, în timp ce altele au ales să le reactualizeze.

Comenteaza