Ședință maraton la Comisia de urbanism. Un proiect imobiliar de pe Bălcescu puternic contestat de vecini
- Scris de Claudia Romitan
- 11 Dec 2019, 16:45
- Administraţie
- Ascultă știrea
Ședință maraton la Comisia de Amenajare a Teritoriului și Urbanism din Primăria Cluj-Napoca. Urbaniștii au dezbătut timp de 5 ore 30 de proiecte de noi construcții din oraș.
Unul dintre cele mai contestate de vecini este PUD-ul referitor la realizarea unui imobil mixt și locuință semicolectivă cu spații de servicii de pe strada Nicolae Bălcescu, numărul 13. Vecinii au venit în masă să ceară comisiei să nu aprobe acest proiect.
Pe terenul de circa 2500 de metri pătrați se propune ridicarea a două corpuri de clădire cu 2 și respectiv 3 etaje, deși în prezent acolo există case la nivel de parter.
”Se propune construire 1 imobil mixt, corpul B cu regim final de înălțime 2S+P+2E+ER, și 1 locuință semicolectivă cu două unități locative și cu spații de servicii, corpul A, cu regim de înălțime Sp+P+1E+M. Corpul A va fi amplasat în teren în aliniament la strada de acces Nicolae Bălcescu, limita estică, parțial calcan și parțial cu o retragere de minim 5.35m față de limita nordică (laterală), la 23,80 m față de corpul B vecinatatea nordică și la distanță de minim 5.50 m față de limita sudică (laterală). Corpul B va fi amplasat la minim 4.50m față de limita nordică (laterală), la min. 6.00 m față de limita vestică (posterioară) și la minim 4.50m față de limita sudică(laterală). În incintă se vor amenaja 50 locuri de parcare garate aferente ansamblului propus, și 45 locuri de parcare pentru biciclete”, se arată în proiect.
Beneficiarul este SC Rocons Invest SRL, iar proiectantul este Conproex Construct.
Comisia de urbanism a propus avizarea corpului A, de la strada Bălcescu, iar pentru corpul B, un studiu mai vast al zonei.
Vecinii au ridicat și ei câteva obiecții. ”Referitor la corpul din spate suntem de aceeași părere cu comisia, dar sunt probleme de menționat și în privința celuilalt imobil. Acolo sunt case cu parter și să crești regimul de înălțime, izolat, la 2 etaje +2 etaje retrase, pentru că așa vezi tu dezvoltarea zonei cândva în viitor, nu mi se pare în regulă. Realitatea acum acolo e alta. Așa vin și eu și zic că aici văd un cosmodrom în viitor. Oricum e o ciudățenie că PUG-ul prevede două regimuri de construire pentru această parcelă, în față la strada Bălcescu unde e zonă protejată de case și în spate regimul de Ploiești cu blocuri.
Apoi vorbim de zeci de locuri de parcare, adică și mai multe mașini pe o stradă deja sufocată unde poliția stă zi de zi să dirijeze traficul. Studiul de trafic a analizat doar dacă se poate tehnic ca mașinile să iasă în Bălcescu, teoretic sigur că se poate, dar practic strada deja e sufocată.
În fine corpul din față pune și probleme de însorire pentru vecini, sunt apartamente cu ferestre acolo cărora li se va lua lumina dacă se ridică o clădire de 10 metri înălțime. Avizul de însorire există într-adevăr dar e constestabil și nu am dori să ajungem în instanță”, a argumentat avocatul Radu Mititean, care a reprezentat vecinii din zonă.
”Noi nu putem contesta avizele de însorire. Nu am competența să mă pronunț în locul altei autorități”, a replicat primarul Emil Boc.
”Deci vom verifica studiul de însorire, iar comisia propune avizarea corpului A. Pentru corpul B e nevoie să faceți un PUZ pentru tot frontul străzii Ploiești”, a concluzionat arhitectul șef al municipiului, Daniel Pop.