Video Soluțiile lui Boc la traficul infernal și școlile insuficiente: MERSUL PE JOS și investiții cu bani de la UE în zona metropolitană

Soluțiile lui Boc la traficul infernal și școlile insuficiente: MERSUL PE JOS și investiții cu bani de la UE în zona metropolitană

Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit despre cum poate fi rezolvat traficul infernal din oraș, dar și problema numărului insuficient de locuri în creșe, grădinițe și școli. 

În ceea ce privește componenta educațională, pentru că mulți copii din zona metropolitană vin să învețe la oraș, primarul a spus: "Să facă școla acolo. Să-și construiască școli, să nu fie nevoiți copiii să vină la școală la Cluj-Napoca. Populația Clujului a rămas aceeașil, am construit echivalentul la 5 școli, noi ne-am făcut datoria. Prima condiție este să duci copilul la școală cât mai aproape de școală, lucru care nu s-a respectat în zona metropolitană. Nu sunt de condamnați părinții pentru că vor ce e mai bun pentru copiii lor, condamnabil este că nu s-au făcut școli, greșe și grădinițe în zona metropolitană. Noi nu ne oprim, am triplat locul în crește, mai construim și altele, la fel și la școli. Construim în Bună Ziua, Borhanci, facem pe baza unui plan organizat.

Iar în materie de infrastructură, am făcut centura Vâlcele - Apahida, am prelungit Bdul. Muncii. Acum am trecut la nivelul următor, centura metropolitană, metrou, tren metropolitan, pasajul de la Tăietura Turcului. Am înțeles direcția în care merge Clujul, trebuie să le promovăm noi în locul Guvernului și am ajuns la etapele de finanțare, la licitație", a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE. 

Despre faptul că unele școli chiar s-au desființat din lipsă de elevi, cum este cazul Apahidei, edilul a punctat: "Trebuie să crești calitatea educației. Modernizare constantă, cu bani europeni. Noi nu am stat să dormim", a mai spus Boc. 

În ceea ce privește traficul aglomerat din oraș, până la realizarea marilor investiții în infrastructură, Emil Boc îi îndeamnă pe clujeni să folosescă mijloacele de transport în comun și mersul pe jos. 

Recent, într-un clip postat pe rețelele sociale, primarul orașului Cluj-Napoca i-a îndemnat pe clujeni să renunțe la mașină și să ia „la pas” orașul timp de o lună. Edilul a acceptat o provocare lansată de orașul Taurage din Lituania de a parcurge cât mai mulți pași timp de treizeci de zile.

"Cluj-Napoca se alătură provocării „100 de orașe durabile”. Comunitatea noastră a primit o invitație din partea orașului Taurage din Lituania, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității, ca timp de o lună de zile să strângem împreună un număr de pași egal cu 100 de călătorii în jurul Pământului, alături de alte comunități europene parte din misiunea Uniunii Europene 100 de orașe neutre din punct de vedere climatic. Pentru fiecare „plimbare în jurul pământului” realizată de toți cetățenii din orașele participante, orașul lituanian va planta 100 de copaci, cu obiectivul de a atinge 10.000 de copaci la finalul campaniei. Fiecare cetățean este încurajat să se implice prin descărcarea din AppStore sau GooglePlay a aplicației gratuite denumită #walk15 (care va înregistra numărul de pași zilnici) și alăturarea la Challenge-ul 100 Sustainable Cities direct în aplicație",

De asemenea, Primăria municipiului Cluj-Napoca invită clujenii să se implice în Săptămâna Europeană a Mobilității

  • - o campanie anuală la nivel european pirivind mobilitatea urbană sustenabilă - ce se desfășoară în fiecare an în perioada 16-22 septembrie. Comisia Europeană organizează această campanie cu scopul de a promova schimbarea comportamentului cetățenilor în favoarea mobilității active, a transportului public și a altor soluții de micromobilitate. Tema din acest an a Săptămânii Europene a Mobilității este „Conexiuni mai bune”. Pe scurt, cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității subliniem următoarele programe aflate în desfășurare la Cluj-Napoca:
  • - 16 septembrie - Vinerea Verde, program prin care transportul public este gratuit în municipiul Cluj-Napoca în fiecare zi de vineri;
  • - A fost demarat un proiect pilot pentru încurajarea colectării selective și folosirea transportului public - în schimbul a 15 ambalaje reciclate la containerele dedicate se oferă un bilet gratuit cu două călătorii pentru transportul public urban. Aparatele pentru colectarea deșeurilor provenite din ambalaje - sticlă, plastic, aluminiu/metal - pot fi găsite la Piața agroalimentară Zorilor, respectiv la Piața agroalimentară Flora;
  • - Transportul elevilor cu autobuzele școlare a fost reluat pe cele 14 trasee existente (din cartierele Mănăștur, Zorilor - Făget, Gheorgheni, Mărăști, Grigorescu, Bună Ziua, zona Iris și Lombului)
Comenteaza