Spitalul militar din Cluj, prima unitate medicală evaluată pentru acreditare
- Scris de Cristina Pirvu
- 03 Iun 2011, 00:56
- Administraţie
- Ascultă știrea

"Noi facem o analiză din punct de vedere al calităţii servicilor medicale, inclusiv serviciul hotelier, îngrijiri, mâncare, pentru ca în urma acestei analize să oferim sau nu acreditarea", a declarat Valentin Petrache, preşedintele comisiei care a evaluat Spitalul Constantin Papilian, directorul de resurse umane şi comunicare publică al CONAS. Evaluarea pentru procesul de acreditare a spitalului a început în 30 mai şi s-a finalizat ieri. "Instituţiile spitaliceşti au obligaţia legală să se înscrie în acest proces de acreditare până în 7 iunie, dacă nu, pierd contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Sperăm să sensibilizăm spitalele să îşi ridice standardele de calitate", a adăugat Petrache. Valoarea taxei de înscriere la evaluarea pentru obţinerea acreditării pe cinci ani este pentru o unitate medicală de 240 lei pe pat. Spitalul Militar din Cluj are în total 275 de paturi.
"Mi-am asumat riscul de a fi printre primele spitale evaluate. Mi-am dorit să fim primul spital evaluat şi sper că acreditat, pentru că ştiu ce s-a muncit în această unitate, îmi cunosc colegii şi ştiu ce valenţe are acest spital în Cluj", a declarat comandantul Camilio Victor Coste (foto), directorul general al Spitalului Contantin Papilian. Conform CONAS, din 6 iunie va începe evaluarea pentru acreditarea Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, a Institutului de Seruri şi Vaccinuri Cantacuzino din Bucureşti, a Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti şi a Spitalului Euromedica din Baia Mare. Camilio Coste a trecut în revistă toate realizările unităţii pe care o conduce din ultimii trei ani. "Avem toate certificările ISO (de calitate - n. red.) pe care le poate obţine un spital, avem acreditare din partea Asociaţiei de Acreditare din România pe laborator, avem proprietate de licenţă asupra sistemului informatic integrat al spitalului, avem protocoale pentru toate secţiile. Obţinerea acreditării ne va aduce un contract mai bun cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării şi vom avea un atu în plus pentru obţinerea titlului de spital clinic universitar", a spus Coste.
El a explicat că unitatea a investit în ultimii trei ani peste 20 de milioane de lei în dotarea şi infrastructura spitalului. "S-a finalizat o clădire cu şase etaje, coridor de legătură, centrală termică, staţie centralizată de oxigen şi staţie de fluide medicinale. Clădirea ambulatoriului de specialitate pe care am luat în proprietate este în proporţie de 90% finalizată", a spus Coste. În plus, managerul instituţiei are în plan realizarea unui cămin studenţesc şi să încheie colaborări cu Universităţile de Medicină din Cluj şi Târgu-Mureş pentru a contribui la formarea profesională a tinerilor medici.