„Statuia Ciumei” revine în centrul Clujului

„Statuia Ciumei” revine în centrul Clujului

Statuia Sfintei Maria Protectoarea revine în centrul Clujului, la intersecţia străzilor Universităţii şi Mihail Kogălniceanu. Lucrările ar trebui să fie gata la finalul lunii.

Statuia Sfintei Maria Protectoarea

Este cel dintâi monument public al oraşului. A fost realizată în 1744, la iniţiativa şi cu finanţarea guvernatorului Anton Kornis, ca semn de recunoştinţă pentru ocrotirea Clujului în timpul marii epidemii de ciumă dintre anii 1738 și 1742. Din acest motiv, statuia a mai fost numită şi „statuia ciumei”.

 Statuia a fost realizată de sculptorul austriac Anton Schuchbauer. Localizarea iniţială a statuii, în piaţeta de la intersecţia străzilor Universităţii şi Mihail Kogălniceanu, era datorată faptului că în această zonă îşi aveau reşedinţa, în epocă, instituţii de învăţământ catolice, precum şi biserica şi sediul ordinului iezuit.

În 1959, monumentul a fost îndepărtat din piaţetă, ca episod al unei campanii duse de autorităţile comuniste pentru a marginaliza monumentele cu caracter religios. În 1961, statuia a fost reamplasată în faţa altarului Bisericii „Sf. Petru”.

„Statuia Ciumei” revine în centrul Clujului

Investiție de 55.3 milioane euro

Pe o suprafață de peste 25.000 mp, proiectul de investiții cuprinde lucrări pentru strada Mihail Kogălniceanu și străzile adiacente - Universității, Emmanuel de Martonne, axa nord-sud alcătuită din străzile János Bolyai – Hermann Oberth – Kovács Dezsö, Gaál Gábor și Baba Novac, inclusiv Piața Cipariu. Obiectivul general al proiectului este creșterea calității spațiului public, o componentă cheie pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea durabilă. Contractul a fost semnat în luna mai 2021 cu SC ASTOR COM SRL SI SC DEC ONSTRUCT PROJECT CONSULT SRL. 

Proiectul de modernizare a început în ianuarie 2022 și avea termen limită luna iunie 2023, însă acesta a fost prelungit până la finalul anului. Banii provin din fonduri europene.

Comenteaza