Strada Galaxiei, transformată în rampă de gunoi

Strada Galaxiei, transformată în rampă de gunoi
Riveranii de pe strada Galaxiei s-au plâns că lucrările efectuate pe artera din cartierul Andrei Mureşanu sunt folosite ca pretext pentru depozitarea deşeurilor direct pe stradă.

în zonă există şi şantiere private, însă practica este aceeaşi, iar deşeurile depozitate creează dificultăţi celor care locuiesc în zonă.

 

“Chiar dacă se va repara strada care a fost decopertată, nu poţi depozita deşeuri voluminoase în calea riveranilor. Trebuie să îţi strângi gunoiul după tine. De la şantierul privat de pe strada unde se lucrează se iese cu roţile murdare pe celelalte artere din zonă. Ne deranjează pe toţi riveranii molozul depozitat pentru că nu putem circula”, s-a plâns Alin V., un cetăţean din zonă.

 

 El a explicat că nu este posibil ca unii să fie civilizaţi şi să respecte normele legale din oraş, iar alţii să-şi bată joc de banii clujenilor, viraţi la bugetul local, şi să ignore orice regulă. în urma sesizărilor cetăţenilor, inspectorii Serviciului control protecţia mediului din cadrul Poliţiei Comunitare Cluj-Napoca s-au deplasat la faţa locului, pe strada Galaxiei, în data de 1 iulie.

 

“în dreptul curţii cu numărul 9 se executau lucrări de construcţie, dar proprietarul ţinea în curte (proprietatea sa privată) resturile rezultate în urma construcţiei. Acesta a fost atenţionat să respecte legislaţia în vigoare cu privire la depozitările materialelor rezultate în urma construcţiei”, au informat reprezentanţii Biroului mass- media al primăriei.

 

Conform acestor surse, în urma verificărilor s-a constatat că lângă biserica Sfantul Andrei, situată în zona străzii Galaxiei, au fost depuse pe domeniul public resturi vegetale rezultate din lucrările de toaletare a arborilor. “Reprezentanţii bisericii au fost somaţi să îndepărteze resturile vegetale de pe domeniul public. Menţionăm că strada Galaxiei se află în lucru, momentan executându-se de către E.ON Gaz înlocuirea conductei de gaz, după finalizarea lucrărilor urmând a se trece la modernizarea acestei străzi”, au mai spus reprezentanţii municipalităţii.

 

Comenteaza