Supercom a început distribuirea pubelelor în Florești. Pot fi ridicate și de la Ecocentru

Supercom a început distribuirea pubelelor în Florești. Pot fi ridicate și de la Ecocentru

Primăria Florești anunță că societatea Supercom a început distribuirea pubelelor către utilizatori, dar și la sediul Ecocentrului situat la ieșirea din cea mai mare comună din țară.

„Operatorul de salubritate SC SUPERCOM SA anunță persoanele interesate, utilizatorii casnici, că recipientele cu titlu gratuit (pubelele) pot fi ridicate de către beneficiarii care au încheiat contracte de prestări servicii, și de la sediul Ecocentrului Florești, situat după sensul giratoriu de la Luna de Sus, pe DN 1 E60.

Cei interesați pot ridica recipientele de la EcoCentru, zilnic (de luni până vineri) în intervalul 08:00 – 16:30, iar începând cu data de 25 februarie, Ecocentrul va avea program și sâmbăta, între orele 09:00 – 14:00.

Predarea pubelelor se face pe baza contractelor de prestări servicii de colectare deșeuri, încheiate cu Societatea de salubritate”, au transmis reprezentanții primăriei din Florești.

Primarul din Florești a transmis că s-au redus sesizările pentru Supercom

Edilul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a transmis, joi, la ZIUA LIVE, că problemele s-au mai remediat în ultimele zile, iar lucrurile par că intră pe un făgaș normal.

În primul rând vreau să spun că a fost un început destul de greoi. Noi ne-am implicat cu tot ce ne stătea la îndemână pentru a veni în sprijinul celor de la Supercom pentru a trece de la un operator la altul cât mai ușor și cu cât mai puține probleme. Am avut probleme la colectarea deșeurilor.

Sesizările către noi care îi vizau pe cei de la Supercom s-au redus în ultimul timp. Asta înseamnă că probabil și problemele s-au mai redus. Din ce monitorizăm noi sunt tot mai puține probleme în ceea ce privește graficul de ridicare a deșeului menajer. Au început și distribuirea acelor pubele cipate.

Noi suntem în contact în permanență cu cei de la Supercom. Chiar la ultima discuție cu ei le-am cerut să accelereze ritmul de rezolvare a problemelor. Probleme majore nu au fost, doar câteva punctuale. Peste 80% din cetățeni au încheiat contracte cu Supercom”, a declarat, la ZIUA LIVE, Bogdan Pivariu.

Comenteaza