Ticketingul a pornit "pe burtă". Primul automat funcţional FOTO/VIDEO cu primarul în staţie

Ticketingul a pornit
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a pornit miercuri sistemul de ticketing. De fapt, nu întregul sistem, ci doar un automat care eliberează bilete de călătorie.

Primarul Emil Boc şi directorul CTP, Liviu Neag, au promis că miercuri, 9 septembrie, va fi pornit sistemul de ticketing pentru care s-au plătit 26 de milioane de lei din fonduri europene şi de la bugetul local.

Lansarea s-a făcut "pe burtă", fără vreo altă comunicare. La ora 09:00, automatul din staţia Someşul, primul care urma să fie pus în funcţiune, nu pornise încă. S-a întâmplat după ora 11:00. La 13:15, doi tehnicieni au deschis automatul şi trebăluiau la el.

"A trebuit să reglăm slotul de monede", au explicat angajaţii CTP. Foarte amabili, s-au arătat dispuşi să le arate călătorilor cum funcţionează aparatul. De altfel, CTP a desemnat alţi doi angajaţi care să le explice oamenilor facilităţile automatului.

Biletele se pot achiziţiona atât cu bani lichizi, cât şi cu cardul bancar. CTP a distribuit în staţii şi pliante, care explică modul de funcţionare a automatului. Pentru cumpărarea unui tichet, călătorii pot alege zona teritorială, în funcţie de destinaţie, sau durata călătoriei.

Am găsit şi o hibă. Dacă plăteşti cu cardul, la finalul tranzacţiei nu apare mesajul "Scoateţi cardul", ci "Vă rugam aşteptaţi". Şi aştepţi până te plictiseşti şi scoţi cardul.

Deşi edilul municipiului nu a inaugurat în mod oficial pornirea noului automat de bilete, în jurul orei 15:00 pe pagina sa de Facebook a apărut un clip video în care demonstrează modul de funcţionare a aparatului de ticketing. 

"Astăzi dăm în folosinţă primul automat de vânzare de bilete la transportul în comun din municipiul Cluj-Napoca. Este primul din cele 61 de automate care vor intra în funcţiune gradual până la sfârşitul lunii octombrie. Cu alte cuvinte clujenii vor avea posibilitatea să-şi cumpere la orice oră din zi şi din noapte bilete, fără să mai fie nevoie să mai meargă la un chioşc, aşa cum a fost până în momentul de faţă", a specificat Boc, în mesajul postat.

Următoarele automate care urmează să fie pornite sunt cele din cartierul Mărăşti, apoi se vor pune în funcţiune cele din centru şi alte cartiere. Această operaţiune va dura mai bine de o lună, cu două-trei automate pornite zilnic.

Timp de un an sistemul de ticketing va funcţiona în paralel cu cel clasic, din octombrie va începe distribuţia cardurilor cu ajutorul cărora călătorii îşi vor putea încărca bani şi stabili tipul de călătorie, iar din noiembrie toate abonamentele eliberate de CTP vor fi compatibile cu noul sistem. Eliberarea noilor abonamente, care le vor înlocui pe cele din carton, se va face în şapte centre ale CTP.

Cât costă biletele

Conform tarifelor aprobate de Consiliul Local (CL) Cluj-Napoca în iulie, un bilet urban de 30 de minute pe orice linie va costa 2 lei, unul de 60 de minute 4 lei, un abonament pe toate liniile valabil 24 de ore va putea fi achiziţionat la preţul de 13 lei, iar unul valabil 72 de ore va fi 23 de lei.

Călătorii vor avea la dispoziţie abonamente lunare nominalizate valabile 60 de călătorii contra sumei de 60 de lei, în timp ce pentru dublul numărului de călătorii vor trebui să achite 84 de lei.
Acestea se adaugă abonamentelor deja practicate de CTP. Conform unei decizii din 2013 a CL, inclusă în bilete şi abonamente este şi o taxă de 6,65% din tarif care merge spre înnoirea parcului auto al CTP.

Implementare cu mari întârzieri

Proiectul pe fonduri europene "Modernizarea şi extinderea sistemului de transport public în comun în zona metropolitană Cluj - etapa 1", pe scurt sistemul de ticketing mult lăudat de primar, a suferit amânare după amânare. Proiectul are în denumire sintagma „etapa 1", deoarece sistemul de ticketing este implementat momentan doar pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, deşi CTP circulă şi în şase comune învecinate. De aceea, şi tarifele votate de consilierii locali se referă strict la transportul public de pe teritoriul municipiului.

Început în 2013, proiectul urma să fie gata în iulie 2014. De la momentul anunţat a trecut însă mai bine de un an: am avut o amânare pentru septembrie 2014, o amânare a amânării pentru decembrie 2014 şi încă una pentru martie 2015, iar termenul limită de Ziua Copilului din acest an a fost şi el sărit. „Ni s-a transmis că se va amâna pentru septembrie 2015", mărturisea Andreea Marcu, specialist în comunicare la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, organism intermediar în acest proiect. A fost recepţionat până la urmă în 2 septembrie 2015.

„Durata estimată a contractului de servicii este de 13 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 luni perioada de garanţie de la data recepţiei pentru lucrările de construcţie şi toate echipamentele şi software-urile care compun sistemul de eliberare automată a legitimaţiilor de călătorie, validare şi control a acestora, asigurată la locul de amplasare a echipamentului, în 24 ore de la solicitare", scria în caietul de sarcini.

Sistemul de ticketing este implementat de asocierea CS Vision - Ramb SRL, despre care ZIUA de CLUJ a scris de mai multe ori. Ambele firme sunt controlate de omul de afaceri braşovean Răzvan Gabriel Bâgiu, cunoscut ca un apropiat al dispărutului PDL. Valoarea pentru care a fost adjudecat proiectul este 21,05 milioane de lei, 26 de milioane cu taxa pe valoarea adăugată inclusă. În cadrul proiectului au fost modernizate 87 de staţii de transport în comun în Cluj-Napoca, fiind montate 94 de copertine, amenajate 61 de automate de eliberare a legitimaţiilor de călătorie, respectiv 74 de panouri de afişaj cu privire la circulaţia mijloacelor de transport în comun.

Comenteaza