Tot mai multe autorizații de construire și certificate de urbanism emise de CJ Cluj

Tot mai multe autorizații de construire și certificate de urbanism emise de CJ Cluj

În primele trei trimestre ale anului în curs, Consiliul Județean Cluj a eliberat 536 de autorizații, în creștere cu peste 14% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat, împreună cu structura de resort a instituției, o analiză a numărului de autorizații de construire și certificate de urbanism eliberate în primele nouă luni din 2022, respectiv a evoluției acestor acte urbanistice în ultimii cinci ani.

Astfel, în primele trei trimestre ale anului în curs, Consiliul Județean a eliberat 536 de autorizații, în creștere cu peste 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv cu 49% față de 2020 - an atipic din cauza restricțiilor pandemice și a prelungirii valabilității acestor categorii de acte. De altfel, cu excepția anului 2020, numărul autorizațiilor a urmat un trend constant ascendent.

„Invit cetățenii să verifice funcționalitatea aplicației Ghișeu Unic și să observe ușurința cu care pot obține o documentație de urbanism printr-un traseu exclusiv online, de tip „one stop shop”. Pentru transparență, până în acest moment am semnat 143 de certificate de urbanism digitale, din care 88 au fost emise în mai puțin de 10 zile calendaristice, ceea ce consider a fi o performanță administrativă remarcabilă.

Topul localităților pentru care s-au solicitat certificate de urbanism este format din comunele Ciurila, Călățele, Aiton și Beliș. Reiterez faptul că, prin intermediul acestei platforme, instituțiile circulă hârtiile între ele, nu cetățenii, iar acest lucru o transformă într-un model de bune practici în domeniu”, a spus șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

Și în ceea ce privește certificatele de urbanism Consiliul Județean a înregistrat o creștere a numărului de acte emise. Astfel, excluzând anii 2020 și 2021 când s-au înregistrat volume fluctuante determinate de situația pandemică, numărul de certificate eliberate în ultimii cinci ani a cunoscut o evoluție evidentă. Astfel, dacă în primele nouă luni din 2018 au fost eliberate 968 de certificate, în cursul acestui an, până la 30 septembrie, Consiliul Județean a emis 1274 de asemenea acte, în creștere cu aproape 32%.

Aplicația Ghișeu Unic a fost dezvoltată în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Smart Territory” ce vizează digitalizarea Consiliului Județean Cluj și îmbunătățirea serviciilor administrative pe care acesta le oferă.

Comenteaza