Traficul din Baciu, dirijat în fiecare dimineaţă de poliţiştii din comună
- Scris de Ziua de Cluj
- 26 Sep 2017, 13:26
- Administraţie
- Ascultă știrea
Pentru fluidizarea traficulului, acum că a reînceput şocala şi în curând şi noul an universitar, primarul Florin Ioan Mureşan a cerut ajutorul poliţiştilor din comună.
"Situaţia s-a îmbunătăţi în prezent. Am discutat cu şeful poliţiei din Baciu şi fost de acord să trimită în fiecare dimineaţă, în intervalul orar 07.00 - 07.30, unu sau doi poliţişti care, în colaborare cu Poliţia Municipiului Cluj-Napoca, să intervină pentru dirijarea traficului rutier. Cât timp nu sunt probleme mai grave şi trebuie să plece pe teren, agenţii vor fi prezenţi în trafic", a declarat Mureşan.
Primăria Baciu mai are în derulare câteva proiecte care ar urma să descongestioneze traficul din Baciu spre Cluj, precum instalarea unor semafoare inteligente, pentru care se aşteaptă obţinerea unor avize de la Compania Naţională de Drumuri sau realizarea unui drum de 3,8 km ca o variantă de ieșire la șoseaua națională pentru cele câteva mii de locuitori ai comunei, afectați zilnic de ambuteiajul de pe străzile Neptun și Jupiter.
Mureşan susţine însă că doar aceste măsuri nu vor rezolva complet problema aglomeraţiei din Baciu, în condiţiile în care tot traficul greu dinspre Oradea şi Satu Mare spre Moldova trece prin Baciu.
Până la finalizarea centurii metropolitane a Clujului, care să lege Autostrada Transilvania de Drumul Naţional nr. 1 şi de centura Vâlcele - Apahida, edilul din Baciu propune municipiului Cluj-Napoca să fie urgentată realizarea centurii Baciu, printr-un proiect comun.
Acest drum expres la care se referă edilul este denumit "centura Baciu", ar urma să aibă 4,9 km, cu câte două benzi pe sens şi ar face legătura dintre Cluj-Napoca (zona Tetarom 1), prin Baciu, cu nodul rutier de la Nădăşel, unde Autostrada Transilvania se întâlneşte cu DN Cluj - Zalău.