Trag tare pentru podul de pe autostradă. Când vine comisia la Gilău

Trag tare pentru podul de pe autostradă. Când vine comisia la Gilău
Podul de la Gilău dă posibilitatea prelungirii A3 cu încă 8,7 kilometri.

Lucrările la podul autostrăzii A3 de la Gilău se desfășoară într-un ritm extrem de susținut, chiar și în weekend.

 

Sâmbătă, 1 septembrie. Zeci de muncitori și de utilaje se aglomerează pe podul de la Gilău al autostrăzii A3. Este weekend, dar cui îi pasă. Societatea care execută lucrarea recuperează în acest fel timpul pierdut cu ploile de peste vară. Acțiunea a intrat în linie dreaptă. S-au pus grinzile, s-a turnat asfalt, practic se poate trece deja cu vehiculele peste pod. Lucrarea nu este gata, dar ce a rămas la urmă sunt detaliile. Nu au fost puși încă parapeții care separă benzile, mai trebuie aplicat marcajul, mai e nevoie de semne de circulație. Nimic ce să nu poată fi încheiat în 10 zile. Surse CNAIR susțin că, în 10 septembrie, la Gilău va ajunge o comisie care va analiza ce s-a făcut până acum. Se vor formula eventuale cerințe suplimentare, care să poată fi terminate până la venirea unei alte comisii, cea de recepție. Speranța CNAIR este ca podul să poată fi dat în folosință luna aceasta.

Podul de la Gilău trebuia să fie gata la sfârșitul lunii august, însă ploile torențiale din această vară au dus la amânarea finalizării execuției. Totuși, muncitorii au recuperat o bună parte dintre întârzieri lucrând atunci când nu ploua, indiferent dacă a fost vorba de weekend-uri.


Construcţia acestui pod peste Someşul Mic este necesară deoarece el permite desfăşurarea traficului pe cei 8,7 kilometri ai autostrăzii Transilvania, dintre localităţile Gilău şi Nădăşelu, care deşi finalizaţi încă de anul trecut, nu pot fi deocamdată utilizaţi.


Lucrările podului de 766 de metri sunt realizate de societatea italiană Tirrena Scavi. Este aceeași societate care a finalizat în luna iunie și lotul al treilea al autostrăzii A10, între Decea și Aiud.

Comenteaza