Traian, podul. Începe să arate cumva FOTO

Traian, podul. Începe să arate cumva FOTO
Podul Traian din Cluj-Napoca urmează să fie terminat până săptămâna viitoare.

Podul Traian este pe ultima sută de metri. La finele săptămânii trecute au fost instalaţi primii parapeţi. Arhitectura podului separă trotuarele şi pista de biciclete de carosabil. Trotuarul a fost deja amenajat, dar el nu şi-a primit încă parapeţii şi stâlpii de iluminat. Mai este nevoie şi de turnarea stratului de uzură.

"Mai sunt de instalat stâlpii de iluminat şi cei pentru liniile de troleibuze, trebuie aplicat asfaltul final şi făcute marcajele. S-a refăcut deja parcarea de pe strada Iaşilor, unde a fost organizare de şantier. Podul va fi gata cel târziu în 30 iunie, aşa cum s-a anunţat, iar tot atunci se va redeschide circulaţia şi pe strada Iaşilor", a spus viceprimarul Dan Tarcea.

Municipalitatea a dat ordinul de începere a lucrărilor la podul Traian la 1 iulie anul trecut, încercând să profite cât mai mult de perioada vacanţei de vară. Până la urmă, şantierul a fost organizat abia începând cu 22 august 2016, la final de vacanţă.

Termenul de execuţie anunţat de municipalitate a fost şase luni, perioadă la care se adaugă pauza de iarnă de 90 de zile. Astfel, totul trebuia să fie încheiat înainte de 30 mai. Societatea care construieşte podul a cerut însă o amânare şi a depus la municipalitate un grafic de lucrări care prevedea finalizarea până în 30 iunie.

Licitaţia pentru construirea podului a fost câştigată de societatea Diferit SRL, care a propus o ofertă financiară de 6,5 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Podul va avea patru benzi de circulație, fiecare de câte 3,5 m, două piste de biciclete, a câte 1,6 m, și două trotuare cu lăţimea variabilă, între 2,25 şi 3,5 m. Proiectul tehnic a fost realizat de societatea Expert Proiect 2002.

Comenteaza