Un important investitor străin se "stabileşte" în Floreşti. Se vor crea 500 de noi locuri de muncă

Un important investitor străin se
Primarul celei mai populate comune din ţară, Horea Şulea, a anunţat venirea unui important investitor străin în localitate.

Potrivit acestuia, cel mai mare producător de scule aşchietoare din Europa îşi va deschide o fabrică în Floreşti. În urma investiţiei se vor crea 500 de noi locuri de muncă, a mai informat Şulea în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

Pentru a încuraja venirea investitorului, în perioada imediat următoare autorităţile floreştene se vor axa pe fluidizarea accesului dinspre comună spre municipiul Cluj-Napoca.

"Legat de Centura de pe Sud, în 1-2 luni sper să intrăm în licitaţia de execuţie. Consider că Drumul Expres ce va lega autostrada de sensul giratoriu Cora este o soluţie viabilă şi realizabilă a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară. De asemenea, mă gândesc la a demara un proiect pe fonduri europene privind canalizarea şi acoperirea văii adiacente străzii Eroilor. Şi apoi lărgirea străzii, mutarea trotuarului...Ce ziceţi?!", a precizat Şulea. 

În acelaşi timp, drumul de exploataţie agricolă de pe Nord, care iese din garanţe în octombrie, va fi asfaltat pe fonduri europene.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .