Un nou drum județean pe harta Clujului. Ce distanță va avea
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 24 Iun 2025, 15:22
- Administraţie
- Ascultă știrea

Consiliul Județean Cluj preia tronsoane de drumuri locale de pe raza comunei Bobâlna pentru realizarea unui nou drum județean.
Astfel, potrivit proiectului de hotărâre inițiat de președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, proiect ce va fi supus spre aprobare în proxima ședință a forului administrative județean, CJ Cluj a demarat procedurile de preluare a unor imobile, respectiv a unor drumuri de interes local situate pe raza comunei Bobâlna, în vederea realizării unui nou drum județean.
Imobilele pentru care se solicită trecerea din domeniul public al comunei Bobâlna în domeniul public al Județului Cluj reprezintă un drum local compus din patru tronsoane, înscrise în cartea funciară, în lungime însumată de 5,76 kilometri, situat între limita cu localitatea Bobâlna și Monumentul Răscoalei de la Bobâlna.
„Prin realizarea acestui nou drum județean, pe care îl vom integra în rețeaua de drumuri județene pe care o administrăm, se vor crea, o dată în plus, condițiile necesare pentru eficientizarea activităților economice și creșterea atractivității investiționale a întregii zone”, a declarat șeful CJ Cluj, Alin Tișe.
În această etapă, se vor prelua cele patru tronsoane situate pe raza comunei Bobâlna, urmând ca în etapa următoare să fie preluat un alt drum de interes local, în lungime de 3 kilometri, situat pe raza comunei Cornești.
Astfel, intenția Consiliului Județean Cluj este de a se realiza un drum județean care va avea o lungime de 8,76 kilometri, care să facă legătura între reședințele comunelor Bobâlna și Cornești.
După adoptarea de către Consiliul local al comunei Bobâlna a hotărârii de trecere a drumurilor de interes public din domeniul public al comunei în domeniul public al Județului Cluj, se vor iniția demersurile pentru preluarea în domeniul public al Județului Cluj a tronsonului de drum local limită UAT comuna Corneşti – DJ 109B, situat pe raza administrativ-teritorială a comunei Cornești și încadrarea în categoria funcțională a drumurilor de interes județean.