Undă verde pentru Kogălniceanu, Universităţii şi străzile adiacente. Shared space, pe bani europeni!

Undă verde pentru Kogălniceanu, Universităţii şi străzile adiacente. Shared space, pe bani europeni!

Primăria Cluj-Napoca a emis, în 27 mai 2020, autorizaţia de construire pentru modernizarea străzilor Mihail Kogalniceanu, Universitatii, Emmanuel de Martonne, Bolyai Janos, Hermann Oberth, Kovacs Dezso, Gaal Gabor, Baba Novac (între strada I.C.Bratianu şi str. Avram Iancu).

"În baza proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (PAC) nr. 32/2018, elaborat de SC MOSSFERN SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, respectiv de arh. Macalik Arnold - arhitect cu drept de semnătură, în conformitate cu prevederile Legii nr.184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată", se arată în documentul citat. Durata de execuţie a lucrărilor este de 36 de luni.calculată de la data începerii efective a lucrărilor (anunţată în prealabil), situaţie în care perioada de valabilitate a autorizaţiei se extinde pe întreaga durată de execuţie a lucrărilor autorizate.

10,2 milioane de euro, bani europeni 

Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 48,7 milioane de lei, adică 10,2 milioane de euro, din care contribuția municipalității clujene este de 1.3 milioane de lei, adică aproape 274.000 de euro.  Zona studiată are o suprafaţă de 26.026 mp şi cuprinde străzile Mihail Kogălniceanu, Universităţii, Emanuelle de Martonne, Bolyai Janos, Hermann Oberth, Kovacs Dezso, Gaal Gabor, Baba Novac între strada I.C. Brătianu şi  Avram Iancu, strada Baba Novac nr.35. Durata de execuţie a lucrărilor este de 20 de luni. 

Zone pietonale și "shared space"

Amintim că, strada Mihail Kogălniceanu va fi modernizată după un proiect câştigător al unui concurs de soluţii organizat de Ordinul Arhitecților din România - Filiala Transilvania și Primăria Cluj-Napoca. Aşadar, proiectul câștigător aparține societății clujene Mossfern Arhitectură.  ”Am încercat să nu fim arhitecți; strada e acolo de un mileniu, cu o istorie stratificată, am căutat să dăm glas străzii. Nu trebuie să ne afirmăm. Trebuie să lucrăm cu pedanterie nemțească, care de data aceasta sper să ne iasă”, a spus Arnold Macalik, membru al echipei câștigătoare și membru în Comisia Monumentelor Istorice. 

Proiectul prevede zone pietonale și "shared space". Practic, în partea de sud a zonei centrale intra muros nu se va mai putea parca. Mașinile vor putea traversa anumite părți de străzi, dar nu vor avea voie să staționeze. Cum este, de altfel, pe strada Potaissa. În piața Universității ar urma să se creeze o piațetă cu o fântână arteziană în centrul ei, în fața UBB și a Liceului Emil Racoviță, două minipiațete; vor abunda arborii, iar pavajul va fi din granit în cea mai mare parte.

Pe strada Kogălniceanu se găsesc sediul central al Universității Babeș-Bolyai (UBB), Academia Română Cluj și Biblioteca Academiei, Arhivele Statului, cel mai de succes liceu din municipiu, Colegiul Național Emil Racoviță, și ”rădăcina” acestei zone, Biserica Reformată-Calvină, în stil gotic, ce datează din sec. XVI. Pe arteră se găsesc și câteva monumente: grupul statuar Școala Ardeleană, statuia Sfântul Gheorghe ucigând balaurul și bustul celebrului speolog Emil Racoviță. 

Comenteaza