Undă verde pentru noul Centru de Zi pentru persoanele adulte cu dizabilități în Cluj-Napoca

Undă verde pentru noul Centru de Zi pentru persoanele adulte cu dizabilități în Cluj-Napoca
| Foto: profimedia.ro

Consilierii județeni ai Clujului au aprobat, luni, un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici în vederea înființării unui Centru de Zi pentru persoanele cu dizabilități, în municipiul Cluj-Napoca.

Potrivit documentației, investiția are ca scop crearea de condiţii optime în vederea desfăşurării corespunzătoare a activităților specifice, atât pentru persoanele cu dizabilităţi care urmează să beneficieze de serviciile centrului cât şi pentru personalul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj.

Astfel, spațiul cu suprafața utilă de peste 200 mp, situat pe strada Padin din Cluj-Napoca, la numărul 20, va beneficia de lucrări de reabilitare și refacere a finisajelor interioare și exterioare degradate.

De asemenea, spațiul va fi echipat cu mobilier, electrocasnice, cameră senzorială precum și cu aparatura medicală aferentă procesului de recuperare medicală, aparate pentru fizioterapie, echipamente IT, audio-video, comunicaţii, jucării terapeutice, etc.

Beneficiarii serviciului vor fi persoanele adulte cu dizabilităţi din judeţul Cluj cărora le vor fi asigurate în mod gratuit condiţii optime pentru desfăşurarea activităţilor specifice unui centru de zi, asistență pentru sănătate, informare şi consiliere socială şi psihologică, abilitare și reabilitare, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, a abilităților lucrative, pregătirea pentru muncă, integrare socială, etc.

Valoarea totală a investiției este de 1.151.581 lei, finanțarea urmând a fi asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean.

Comenteaza