Vine a doua tranşă de troleibuze. Când se lansează licitaţia pentru 50 de autobuze

Vine a doua tranşă de troleibuze. Când se lansează licitaţia pentru 50 de autobuze
Compania de Transport Public din Cluj continuă achiziţia accelerată de mijloace de transport în comun.

Compania de Transport Public (CTP) îşi înnoieşte parcul auto aproape de la lună la lună. Directorul CTP, Liviu Neag, a anunţat că în următoarele zile sunt aşteptate la Cluj trei troleibuze noi. Acestea fac parte din contractul-cadru încheiat cu Astra Vagoane Călători Arad, prin care urmează să fie livrate 20 de astfel de troleibuze. Până acum, la Cluj a venit unul singur.

„Până la finalul lunii sau, în cel mult zece zile, avem promisă a doua livrare de troleibuze, trei la număr. Vestea bună este că până la finalul anului vom avea deja 14 dintre cele 20 de troleibuze la Cluj. Avem fondurile necesare pentru a le achiziţiona. Oricum, plata se face la termen de 60 de zile, aşa că s-ar putea să plătim unele dintre troleibuze abia în ianuarie sau februarie", a declarat Neag, pentru ZIUA de CLUJ.

Troleibuzul care a sosit deja este dat în exploatare, iar Liviu Neag spune că şoferul şi mecanicii s-au obişnuit deja cu particularităţile acestuia.

Astra Vagoane Călători este singurul producător de troleibuze din ţară. Licitaţia a avut loc în toamna anului trecut, iar oferta arădenilor a fost mai mică decât cea estimată de CTP pentru cumpărarea troleibuzelor: 42 de milioane de lei, faţă de 55,8 milioane. Pentru atribuire se mai înscriseseră doi participanţi: cehii de la SOR şi Skoda.

Criteriile de atribuire la licitaţie au fost: 70% preţul ofertei, 8% capacitatea de transport, 8% consumul specific de energie, 4% valoarea raportului masă utilă/masă maximă admisă, iar perioada de garanţie acordată de 10%.

Pe de altă parte, Liviu Neag a dezvăluit că negocierile cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) sunt avansate. CTP doreşte să facă o mişcare extrem de curajoasă: să ia un credit de 20 de milioane de euro pentru a cumpăra 50 de autobuze şi 7 tramvaie noi. „Lucrăm cu BERD pe două planuri. Ei ne analizează societatea, din punct de vedere juridic şi economic, dar şi-au dat seama probabil că suntem o companie solidă, aşa că în paralel lucrăm deja împreună la caietul de sarcini pentru licitaţie. Estimez că în luna septembrie vom publica anunţul de concurs pe site-ul specializat SEAP şi că la finalul lunii octombrie am putea avea deja licitaţia", a spus Neag. Acesta a precizat că ratele pe care CTP ar urma să le achite către BERD, pe durata derulării contractului, vor putea fi achitate aproape integral din taxa specială pe bilete. Din 2014, în urma unei decizii a Consiliul Local Cluj, CTP a instituit o taxă specială de 6,65% din preţul biletului, tocmai pentru a putea înnoi parcul de vehicule al companiei.

 

Comenteaza