Alex Chipciu a făcut anunțul despre retragere. Când și-a programat ”vulcanizarea” :)

Alex Chipciu a făcut anunțul despre retragere. Când și-a programat ”vulcanizarea” :)
| Foto: captura video Facebook U Cluj

Chiar dacă este unul dintre veteranii SuperLigii, fotbalistul Universității Cluj, care acum joacă sub comanda lui Bergodi, spune că nu se gândește deocamdată la retragere. 

Alex Chipciu a dat de înțeles într-o intervenție în direct la Fotbal Club, că e gata să continue în cariera de fotbalist, deși recunoaște că ar putea avea nevoie de o ”vulcanizare” cât de curând, acesta fiind motivul pentru care a semnat doar pentru încă un an prelungirea contractului cu Universitatea Cluj.  

”Am semnat prelungirea pe încă un an. Am vrut din an în an să văd cum sunt și fizic. Așa zic că joc până la 40 de ani și la 37 mă duc la vulcanizare. 

Vreau să mă fac antrenor, am terminat C-ul, acum fac B-ul. Și automat trebuie să mă las ca să fac licența A. Cred că de atunci o să mai dureze vreo 3-4 ani.

Mi-am făcut calculele, cred că durează vreo 8-9 ani. Eu vreau să antrenez la seniori, nu mă văd antrenând copii”, a spus Chipciu, citat de digisport.ro

300.000 de euro este cota de piață a lui Alex Chipciu, potrivit transfermarkt.com, iar Sporting Pitești, FC Brașov, Forex Brașov, Dacia Unirea Brăila, FCSB, Anderlecht, Sparta Praga și CFR Cluj sunt echipele pentru care fotbalistul de 36 de ani a mai jucat în carieră. 

Alex Chipciu e născut la Brăila și s-a alăturat Universității Cluj în vara anului 2022, iar acum are un contract prelungit până în vara anului 2027. Alex Chipciu a revenit după o pauză de 5 ani la Echipa Națională a României în 2024, bifând meciuri importante, ajungând la peste 51 de prezențe și 6 goluri marcate. În octombrie 2025, a devenit al 8-lea cel mai vârstnic jucător din istoria Naționalei.

Comenteaza