Alin Tișe cere Guvernului și PSD să finanțeze Spitalul Pediatric Monobloc: „Copiii nu pot fi amânați la nesfârșit”

Alin Tișe cere Guvernului și PSD să finanțeze Spitalul Pediatric Monobloc: „Copiii nu pot fi amânați la nesfârșit”
| Foto: ZIUA de CLUJ

Președintele Consiliului Județean Cluj cere Guvernului și PSD să asigure finanțarea Spitalului Monobloc de Copii din Cluj, proiect despre care afirmă că nu a fost prioritizat de fostul Guvern condus de Ilie Bolojan.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Alin Tișe afirmă că solicită de doi ani finanțarea unității medicale și susține că sănătatea copiilor trebuie să aibă prioritate în fața altor proiecte.

„Spitalul Monobloc de Copii din Cluj nu trebuie să fie victima războaielor politice. Copiii nu pot fi amânați la nesfârșit!

Am spus-o răspicat: PNL trebuie să-și regăsească drumul de dreapta, valorile naționale, liberale și conservatoare. Trebuie să revină la calea dreaptă.

Iar dacă nu mai poate influența guvernarea, trebuie să aibă curajul opoziției, nu confortul compromisului”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj.

Tișe îl critică pe Bolojan pentru lipsa finanțării

Șeful CJ Cluj afirmă că a cerut în repetate rânduri alocarea fondurilor pentru spital și îl acuză pe Ilie Bolojan că nu a prioritizat proiectul, în timp ce alte investiții au beneficiat de resurse.

„De doi ani cer finanțarea acestui spital regional, unic în România, gândit pentru copiii din întreaga țară.

Ilie Bolojan a refuzat să-l prioritizeze și finanțeze, în timp ce alte investiții au găsit resurse. Fie păcatul lui! De asta m-am luptat «politic» cu el în această perioadă: pentru Cluj, pentru un spital de copii, pentru sănătatea copiilor noștri!

Un stadion poate aștepta. Sănătatea unui copil, niciodată!”, a afirmat Alin Tișe.

În finalul mesajului, liderul CJ Cluj solicită Guvernului și PSD să își asume finanțarea proiectului și susține că investiția reprezintă o responsabilitate față de copiii care au nevoie de servicii medicale.

„Astăzi, cer Guvernului și PSD să-și asume responsabilitatea și să finanțeze acest obiectiv vital. Clujul nu cere privilegii. Cere dreptate, responsabilitate și un spital pe care copiii României îl merită! Eu am dus această luptă și nu renunț. Pentru că un spital pentru copii nu este o miză politică. Este o datorie față de viitorul nostru!”, a conchis Tișe.

Vezi AICI stadiul lucrărilor la Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .