Amendă la groapa de gunoi a Clujului. Tișe avertizează Supercom: „Putem ajunge până la rezilierea contractului”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 14:52
- Administraţie
- Ascultă știrea
Președintele Consiliului Județean Cluj susține că operatorul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) trebuie să remedieze de urgență neregulile constatate de Garda de Mediu, în caz contrar existând inclusiv posibilitatea rezilierii contractului.
Subiectul a fost ridicat în ședința de marți a Consiliului Județean de consilierul Adrian Pitu, care a atras atenția asupra consecințelor pe care le-ar putea avea neconformitățile descoperite în urma controlului.
„Am înțeles că a fost un control la groapa de gunoi de la CMID. S-a aplicat și o amendă. Știu că este un termen de 60 de zile pentru ca problemele să fie remediate, iar dacă nu le va fi retrasă autorizația de funcționare. Ar fi foarte grav să se închidă groapa de gunoi și să nu avem unde să ducem gunoiul”, a afirmat Adrian Pitu.
Tișe: „Am cerut în regim de urgență remedierea problemelor”
Alin Tișe a precizat că sancțiunea aplicată de Garda de Mediu datează de aproximativ două săptămâni. Potrivit acestuia, administrația județeană a intervenit imediat după constatarea deficiențelor.
„Da, amenda acolo este dată de Garda de Mediu de vreo două săptămâni. A fost dată companiei care operează acolo. Au fost găsite nereguli pe care aceștia trebuie să le remedieze. Le-am cerut în regim de urgență să facă acest lucru. Noi deja am și acționat și am cerut o expertiză acolo”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj.
Liderul CJ Cluj a vorbit inclusiv de rezilierea contractului cu Supercom.
„Se vorbește despre modul în care s-a depozitat pe fundul celulei, modul în care levigatul este gestionat și altele. Deci noi am acționat imediat. Trebuie ca operatorul să se conformeze, iar dacă nu, trebuie să aplicăm măsurile din contract, chiar rezilierea contractului”, a explicat Tișe.











