Atenţie la gurile de canal din Cluj-Napoca. Unele sunt gata să vă înghită :)
- Scris de Silvia Pugna
- 07 Iul 2023, 09:59
- Social
- Ascultă știrea
Pe grupul de Facebook Info Trafic Cluj-Napoca a apărut o postare-avertisment cu privire la o gură de canal din cartierul Mărăşti, căscată larg, gata, gata să înghită pe cineva...
Cel care a făcut miercuri fotografia scrie că e fericit că nu era cu nasul în telefon, deoarece ar fi putut-o păţi rău de tot dacă nu vedea din timp gura de canal extrem de primitoare :)
"Bună! Aici în Mărăști! S-a lăsat canalul fără capac! Mulțumesc lui Dumnezeu că nu am stat pe telefon că picam în el!", a scris un cetăţean.
Fotografia este făcută lânga strada Trotuşului, din cartierul Mărăşti, în dreptul R.A. Romatsa DSNA Cluj şi atelierul Universităţii de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Oamenii scriu că e posibil să fi fost furat şi valorificat la fier vechi. "Stai vreo 10 - 15 min şi filmează, sigur cade careva în el", a comentat cineva fotografia.