Atenție, șoferi! Restricții de circulație în Jucu și Apahida / Cât vor dura

Atenție, șoferi! Restricții de circulație în Jucu și Apahida / Cât vor dura
Imagine cu caracter ilustrativ | Foto: DRDP Cluj

Începând de marți, 8 octombrie 2024, vor demara lucrările de montare a unui parapet metalic cu față dublă și lățime de montaj redusă pe Drumul Național 1C, între kilometrii 16+200 și 24+400, în zona localităților Jucu și Apahida, județul Cluj,

Scopul acestei intervenții este creșterea siguranței rutiere prin separarea fizică a sensurilor de circulație.

"Lucrările se vor realiza pe sectoare de 500 m, circulația se va desfășura pe câte o bandă de circulație din două, pe ambele sensuri", a transmis DRDP Cluj.

Autoritățile estimează finalizarea lucrărilor până la data de 31 octombrie 2024.

Șoferii sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporară și restricțiile impuse pe durata lucrărilor, pentru a asigura desfășurarea în condiții optime a traficului și prevenirea accidentelor. 
 
 

Comenteaza