Autobuze spre zonele de grătar din Cluj în minivacanța de 1 mai. Vezi cum circula

Autobuze spre zonele de grătar din Cluj în minivacanța de 1 mai. Vezi cum circula

Clujenii pot ajunge cu mijloacele de transport în comun în zonele de agrement amenajate din apropierea municipiului, unde pot face tradiționalul grătar de 1 mai.

Cu ocazia minivacanței de 1 Mai, 01.05.2025 - 04.05.2025, Primăria Cluj-Napoca şi Compania de Transport Public Cluj-Napoca pun la dispoziţia clujenilor care doresc să se relaxeze, mijloace de transport în comun către zonele de agrement amenajate din apropierea municipiului.

Linia de autobuz 29, cu plecare din P-ța Mihai Viteazul, va fi prelungită până în zona camping Poligon Sf. Ion, unde primăria Cluj-Napoca a amenajat spații speciale pentru tradiționalul grătar. Autobuzul liniei 29 va circula în cele patru zile din oră în oră. Programul de circulație poate fi consultat pe site-ul companiei www.ctpcj.ro și în aplicația de mobil Tranzy.

Amintim iubitorilor de natură și drumeții că au la dispoziție autobuzul liniei M71 Cluj-Napoca - Petrestii de Jos. Astfel, aveți posibilitatea de a vă bucura de frumusețile naturii pe care le oferă Cheile Turzii. În cele patru zile, autobuzul M71 va pleca din Cluj Napoca de pe strada Posada la ora 09.00 și se va întoarce după-masa spre Cluj la ora 18.00 (program de circulație conform zilelor de sambătă / duminică).

Multumim tuturor care contribuie la crearea unui climat de siguranță și relaxare, atât la destinație cât și în mijloacele de transport.

Comenteaza